Răzeşii de pe ambele maluri ale Prutului s-au regăsit la Putna

> Gazde bune le-au fost membrii Grupului de Acţiune Locală (GAL) Suceviţa – Putna

În perioada 7 – 9 septembrie a.c., GAL Suceviţa – Putna a fost gazda unui eveniment de amploare aferent activităţii 8 din proiectul transnaţional „Pe urmele răzeşilor din Moldova”, proiect finanţat prin sM 19.3B Leader din cadrul PNDR.

Pe parcursul celor 3 zile, aflăm dintr-un comunicat al gazdelor, evenimentul a reunit colegii celor 13 GAL-uri partenere din România şi Republica Moldova: GAL Ţinutul Răzeşilor (Neamţ), GAL Podul Inalt (Vaslui), GAL Ulmus Montana (Bacău), GAL Valea Prutului (Iaşi/Botoşani), GAL Stejarii Argintii (Iaşi), Asociatia Leader Colinele Moldovei (Botoşani/Iaşi), GAL Covurlui (Galati/Vaslui), GAL Suceviţa-Putna (Suceava), GAL Lunca Ciuhurului (raionul Edineţ), GAL Movila Măgura (raionul Făleşti), GAL Drumul Gospodarilor (raionul Râşcani), GAL Urmaşii lui Leonardo (raionul Glodeni), GAL Răutul de Sus (raionul Râşcani), dar şi reprezentanţi ai GAL-urilor din Suceava şi Neamţ, reprezentanţi ai autorităţilor locale din regiune, ai CRFIR 1NE Iasi, OJFIR Suceava şi Botoşani, CDRJ – AM PNDR şi FNGAL România.

„Prima zi a debutat cu vizitarea Casei Muzeu Bukowina, acolo unde se păstrează vie amintirea vremurilor de odinioară. Dl Pascal Garnier ne-a primit cu căldură şi ne-a împărtăşit din istoria acestei case, dar şi cea a localităţii Putna. Am continuat periplul nostru la Mănăstirea Sihăstria Putnei, mănăstire care are o istorie veche şi nouă, deopotrivă. Pe lângă liniştea pe care am regăsit-o acolo, am vizitat şi cele două centre sociale finanţate prin programul Leader, care sunt la acest moment în construcţie. Şi nu puteam încheia ziua fără a vizita şi Chilia lui Daniil Sihastru, care a fost săpată cu dalta într-o stâncă de însuşi Daniil, dorind să se roage în linişte.

Cea de-a doua zi a debutat cu vizita în comuna Cacica (Salina Cacica, Bazilica Adormirea Maicii Domnului – biserică romano-catolică, Complexul cultural-turistic «Casa Naţionalităţilor», Pensiunea Casa Domnească). În partea a doua a zilei ne-am bucurat împreună de Festivalul «Pe urmele răzeşilor din Moldova», moment pentru care am scos cu toţii straiele de sărbătoare ale răzeşilor, am adunat meşteri populari, producători locali, interpreţi de folclor şi păstrători de tradiţii, punând laolaltă istorie şi cultură, datini şi tradiţii, moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului, prieteni şi iubitori de istorie şi glie.

Şi, bineînţeles, nu puteam încheia acest minunat eveniment fără a aduna răzeşii lui Ştefan cel Mare la mormântul Măriei sale, vizitând totodată şi cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna. Prezenţa voievodului se simţea parcă printre zidurile mănăstirii, amintind de victoriile sale, dar şi de toate poveştile ţesute în jurul domnitorului. Acest «Ierusalim al neamului românesc», aşa cum numea Eminescu mănăstirea, este o adevărată oază de verdeaţa, flori şi frumuseţe. Mănăstirea este o necropolă domnească, adăpostind mormântul lui Ştefan cel Mare, precum şi mormintele a două dintre soţiile voievodului şi a doi dintre fiii săi.

Am încheiat acest eveniment rostind împreună, GAL-uri, AFIR, FNGAL, AM, preasfinţi părinţi şi primari, din toată inima, un Tatăl nostru. În această zi solemnă, «răzeşii» au avut credinţa că Măria Sa Ştefan ne-a adunat pentru a ne încuraja să apărăm neamul, ţara, credinţa şi tradiţiile. Au fost momente unice care ne vor rămâne întipărite în suflete şi ne învrednicesc să fim «urmaşii urmaşilor» lui Ştefan cel Mare!” am aflat din comunicatul adresat cotidianului „Crai nou”. (D.L.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: