Zilele Culturii Polone

De 21 de ani, Zilele Culturii Polone este un eveniment care leagă simpozionul pe tema relaţiilor polono-române de-a lungul secolelor, în sens larg, cu evenimente culturale. Din 2006, un element indispensabil Zilelor Culturii Polone a devenit Sărbătoarea Roadelor de la Soloneţu Nou, în timpul cărora se prezintă toate comunităţile poloneze din România, dar şi vecinii români şi alte naţionalităţi.

Ediţia de anul acesta a Zilelor Culturii Polone, cea de-a XXII-a, după un an de pauză, se întoarce într-o altă formă. Din cauza situaţiei pandemice, Ziua Roadelor s-a desfăşurat într-un alt termen, iar simpozionul va fi o întâlnire online. Un lucru neschimbat este dorinţa organizatorilor de a-şi face simţită prezenţa la începutul lunii septembrie prezentând locuitorilor Sucevei şi celor din regiune o serie de evenimente culturale.

Zilele Culturii Polone vor începe pe 9 septembrie la ora 18, la Cetatea de Scaun a Sucevei, cu deschiderea oficială şi vernisajul expoziţiei „Alianţa militară polono-română în perioada interbelică”.

Imediat după vernisaj, invităm toţi participanţii să asculte concertul de muzică clasică în interpretarea duo-ului de chitară de la Bucureşti „Duo Kitharsis” (foto). În repertoriul lor se găsesc creaţii ale lui Frederic Chopin, precum şi muzică a compozitorilor români.

Timp de două zile, pe 11 şi 12 septembrie, vă invităm să faceţi cunoştinţă cu filmul polonez. Proiecţiile filmelor vor avea loc la Cinema Modern, iar intrarea va fi liberă:

11 septembrie, la ora 17.30 – filmul „Bogowie” (Dumnezeii) (2014);

11 septembrie, la ora 20.00 – filmul „Obywatel Jones” – Mr. Jones (2019);

12 septembrie, la ora 18.00 – filmul „Zieja” (2020).

Un element indispensabil Zilelor Culturii Polone este simpozionul ştiinţific care de această dată va fi online. Timp de trei zile consecutive, istorici, lingvişti, cercetători literari, etnografi, istorici ai culturii din Polonia şi România vor discuta în timpul simpozionului internaţional ştiinţific, intitulat anul acesta „Despre relaţiile polono-române de-a lungul timpului în anul centenarului alianţei militare polono-române”.

Organizatorul Zilelor Culturii Polone este Uniunea Polonezilor din România, sprijinită de Institutul Polonez din Bucureşti, Muzeul Naţional al Bucovinei, Primăria Municipiului Suceava şi Cinematograful Modern din Suceava. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI