Limba noastră

Strămoşii noştri ne-au lăsat,

În lăzi de zestre aşezate,

Frânturi de suflet revărsat,

Comori străvechi şi nestemate.

 

În graiul dulce, românesc,

Vorbim de Ştefan, Eminescu

Şi amintirile-nfloresc

Cu Creangă şi cu Minulescu;

 

Cu-Arghezi, Labiş, Topîrceanu

Se înfiripă anotimpuri;

Caragiale, Sadoveanu

Sunt cronici ale-acelor timpuri.

 

Se-adună-n file-ngălbenite

Istoria străbunei vetre;

Mari nume, -n litere-aurite

Săpate stau, adânc, pe pietre.

 

În ape tulburi, stânci semeţe,

Arc peste veacuri – domnitorii

În graiul sfânt ne-au dat poveţe,

Împrăştiind pe ceruri norii.

 

În limba vechilor cazanii,

Păşim pe drumuri de baladă;

Pe lângă noi se-nşiră anii

                Şi-aleargă într-o cavalcadă.      

 

Ne trecem, alţii vin din spate

Şi tot în limba noastră dragă

Spun mamă, tată, soră, frate;

Tot graiul sufletele leagă.

 

În astă vatră limba noastă

Va dăinui, va fi aflată

Ca punte înspre zarea-albastră,

Chiar dacă mulţi o vor schimbată.

  CĂTĂLINA ORŞIVSCHI