Actorul american Ed Asner, care a devenit cunoscut datorită interpretării ziaristului Lou Grant din serialul „The Mary Tyler Moore Show” din anii ’70 şi care a jucat în numeroase producţii de televiziune, a murit duminică la 91 ani, au anunţat surse din familie citate de media locale, relatează EFE.
Potrivit ziarului The New York Times, actorul a murit în reşedinţa sa din localitatea Tarzana (California).
Ed Asner este cel mai premiat actor din istoria premiilor Emmy, cu şapte trofee, dintre care cinci pentru interpretarea personajului Lou Grant, din sitcomul „Mary Tyler Moore Show” (1970-1977) şi apoi din drama derivată din acelaşi serial, care s-a difuzat între 1977 şi 1982. Născut în 1929 în Kansas City (Arkansas), într-o familie de imigranţi evrei ortodocşi, Asner şi-a început cariera de actor în teatru jucând pe Broadway în 1960, unde a împărţit scena cu Jack Lemon în piesa “Face of a Hero”, pentru a se lansa apoi pe micile ecrane în 1957, unde va obţine cele mai mari succese ale sale.
Serialul „The Mary Tyler Moore Show” i-a marcat cariera, însă Asner a fost aplaudat şi pentru rolurile sale din serialele „Roots” şi „Rich Man, Poor Man”.
Printre cele 300 de producţii în care a jucat, care i-au adus de asemenea cinci Globuri de Aur şi o stea pe Walk of Fame, se evidenţiază filmul „Elf” şi participările sale în serialele „Cobra Kai“, „Grace and Frankie” sau „The Good Wife”.



























Comentarii