Primăria Rădăuţi şi Muzeul Etnografic „Samuil şi Eugenia Ioneţ” organizează cea de-a XXXVIII- a ediţie a Târgului olarilor „Ochiul de păun”. Evenimentul va avea loc în perioada 27 – 29 august.
„Din dorinţa păstrării, conservării şi promovării străvechiului meşteşug al olăritului, dar şi a celorlalte meşteşuguri populare, încă din anul 1983, Primăria Municipiului Rădăuţi şi Muzeul Etnografic «Samuil şi Eugenia Ioneţ», organizează Târgul olarilor şi meşterilor populari «Ochiul de păun»”, care s-a bucurat totdeauna de o participare atât naţională, cât şi internaţională” se arată în comunicatul organizatorilor.
Târgul va găzdui celebri meşteri din centrele de olărit din ţară: Baia Mare, Horezu, Braşov, Arad, Miercurea Ciuc, Corund, Deva, Dej, Galaţi, Paşcani, Botoşani, Dorohoi, Mureş, Timişoara, Marginea, Rădăuţi, dar şi reprezentanţi ai acestui meşteşug din străinătate: din Cernăuţi – Ucraina şi Republica Moldova – Drochia şi Chişinău.
Amploarea evenimentului va fi întregită de participarea unor reprezentanţi ai altor meşteşuguri tradiţionale, cum ar fi: cusături populare, sticlărie, pielărie, sculptură în lemn, împletituri, obiecte folosite în obiceiurile prilejuite de sărbătorile tradiţionale, icoane, ouă încondeiate, veniţi din Bistriţa, Odorheiul Secuiesc, Târgu Mureş, precum şi a unor meşteri populari din zonă.
Instalarea olarilor şi a meşterilor populari se va face în centrul oraşului (zona parcării mari şi zona stradală din vecinătatea acesteia), începând cu ziua de joi, 26 august, urmând ca după deschiderea oficială din ziua de vineri, 27 august, creaţiile meşterilor olari să fie jurizate de specialişti etnografi şi reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare, care vor urmări păstrarea tradiţiei şi creativitatea. În urma jurizării vor fi acordate premii şi diplome de participare, pe două secţiuni: „Tradiţie” şi, respectiv, „Creaţie”.
Începând cu ediţia a XXXI-a a fost instituit marele premiu „Constantin Colibaba”, acesta putând fi decernat o singură dată în decursul activităţii fiecărui ceramist.
„Alături de celelalte manifestări cultural-artistice din zonă, Târgul olarilor şi meşterilor populari «Ochiul de păun» urmăreşte conştientizarea, păstrarea şi promovarea meşteşugurilor şi tradiţiilor populare româneşti, evidenţiind totodată bogăţia şi spiritualitatea frumoasei zone numită cu mândrie Bucovina” au transmis organizatorii. (N.B.)

























Comentarii