„Poeţi în dialog” la Ipoteşti: Andrei Dósa şi Alexandru Vakulovski

Pe data de 11 august a.c., la ora 15, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează o nouă ediţie a întâlnirilor „Poeţi în dialog”, la care vor participa poeţii Andrei Dósa şi Alexandru Vakulovski. Discuţia va fi moderată de Lucia Ţurcanu.

Evenimentul va avea loc în amfiteatrul „Laurenţiu Ulici” al Bibliotecii Naţionale de Poezie „Mihai Eminescu” din Ipoteşti şi va fi transmis live pe pagina de Facebook a Memorialului Ipoteşti.

Andrei Dósa (n. 1985, Braşov) a absolvit masteratul în Inovare Culturală din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov, unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Alexandru Muşina, Andrei Bodiu şi Romulus Bucur. Din 2012, este redactor al revistei „Poesis internaţional”. Are colaborări la revistele „Astra”, „Corpul T” ş.a.

A debutat editorial cu volumul de poezie Când va veni ceea ce este desăvârşit (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011), pentru care a fost distins cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2012). A mai publicat cărţile de poezie: American Experience (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2013 – Premiul „Tânărul poet al anului” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a IV-a, 2014); Nada (Editura Pandora M, Bucureşti, 2015); Adevăratul băiat de aur (Casa de Editură Max Blecher, Bistriţa, 2017); Expectativa luminoasă (OMG Publishing, Cluj-Napoca, 2020). Este autorul romanelor Ierbar (Editura Polirom, Iaşi, 2018) şi Multă forţă şi un dram de gingăşie (Polirom, 2021). A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. Este prezent în volumul colectiv Exerciţii de neclintire. Antologia poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (1999-2017) (Casa de Editură Max Blecher, Bistriţa, 2017).

Alexandru Vakulovski (n. 1978, Antoneşti, Ştefan Vodă) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. A fondat, împreună cu fratele său, Mihail Vakulovski, şi graficianul Dan Perjovschi, revista online „Tiuk!”. A fost redactor-şef al revistei „Stare de Urgenţă” (2009) şi redactor al „Revistei la PLIC – literatură, artă, atitudine” (2010). Conduce, împreună cu Moni Stănilă, Cenaclul „Republica” al Bibliotecii Municipale din Chişinău, iar din 2019 realizează, pentru aceeaşi instituţie, „Dialogurile bibliotecii”.

A debutat editorial cu romanul Pizdeţ (Editura Aula, Braşov, 2002; reeditat la Editura Polirom în 2020), nominalizat de ASPRO şi „România literară” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2002. În acelaşi an, publică volumul de poezie Oedip, regele mamei lui Freud (Editura Aula, Braşov). Urmează cărţile de poezie: TU (împreună cu Mihail Vakulovski; Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002); ecstasy (Editura Pontica, Constanţa, 2005); Daţi foc la cărţi (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012 – Premiul „Transmodernitate” al Ministerului Culturii din Republica Moldova); Privelişti (Editura Charmides, Bistriţa, 2017); A cui e casa asta? (Editura Charmides, Bistriţa, 2020). A mai publicat romanele: Letopizdeţ. Cactuşi albi pentru iubita mea (Editura Idea Design & Print, Cluj-Napoca, 2004); Bong (Editura Polirom, Iaşi, 2007); 157 trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană (Editura Cartier, Chişinău, 2010). Este autorul volumului de interviuri Afganii (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2016 – nominalizat la premiile revistei „Observator cultural”; Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova) şi al „poveştii” Ivan Turbincă 2.0 (Editura Muzeelor Literare, Iaşi, 2019). La Editura Polirom, este în curs de apariţie biografia romanţată Urmuz. Cei dintâi trăsniţi. (Comunicat de presă)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI