> Este vorba despre drumul parcurs de Ciprian Porumbescu în urmă cu 150 de ani pentru a ajunge la Serbarea de la Putna
Vicepreşedintele CJ Suceava Niculai Barbă a anunţat, vineri, că CJ Suceava propune un nou traseu turistic ce poate fi parcurs cu bicicleta într-o zi, respectiv cel făcut de Ciprian Porumbescu pentru a participa la Serbarea de la Putna din 15 august 1871.
„Reconstituirea drumului pe care l-a parcurs Ciprian Porumbescu în 1871, de la Stupca la Putna, pentru a participa la Serbarea din 15 august, este un nou proiect turistic pe care îl propunem începând cu acest an când se împlinesc 150 de ani de la Serbarea de la Putna” a spus vicepreşedintele CJ Suceava.
El a arătat că, împreună cu o echipă tehnică din CJ Suceava, a identificat principalele puncte de pe acest traseu care, pe lângă faptul că este foarte pitoresc, are şi multe obiective ce pot fi vizitate.
Astfel, în urma discuţiilor avute cu specialişti, se propune ca traseul să înceapă de la Casa Memorială „Ciprian Porumbescu”, mormintele familiei Porumbescu, Muzeul „Ciprian Porumbescu”, urmând apoi Biserica din Ilişeşti, trecând pe lângă „Liră”, după care traseul continuă spre Putna, prin Cacica.
„Propunem turiştilor să poată opta să iasă de pe traseu şi să viziteze obiective turistice din apropiere, cum ar fi Salina Cacica sau Basilica Minor cu hramul Adormirea Maicii Domnului” a spus Niculai Barbă.
El a adăugat că drumul continuă prin Solca, unde poate fi vizitată biserica mănăstirii din localitate, apoi prin Marginea, unde se poate poposi la Atelierul de ceramică neagră, pe la Mănăstirea Suceviţa, iar apoi prin municipiul Rădăuţi, unde pot fi vizitate mai multe obiective, între care Mănăstirea Bogdana.
Traseul se încheie la Putna, unde, pe lângă mănăstire, se are în vedere şi vizitarea Bisericii din lemn de la Putna, cea mai veche biserică din lemn din Europa, dar şi chilia lui Daniil Sihastrul.
„Traseul poate fi parcurs atât cu autovehicule, cât şi cu bicicletele. Este un traseu gândit de astfel manieră încât să fie parcurs pe perioada unei zile cu bicicleta” a declarat Niculai Barbă.
El a subliniat că acest traseu parcurge „zone de o frumuseţe rară din Bucovina” şi că are şi menirea „de a reaminti turiştilor implicarea compozitorului Ciprian Porumbescu în organizarea Serbării de la Putna din 1871, alături de Mihai Eminescu sau Ioan Slavici, manifestare determinantă pentru definirea identităţii româneşti în istorie”. (N.B.)

























Multe vorbe goale.
O harta pentru traseu cu distante si timpi medii pentru biciclisti sau pe jos, cu o poza pentru punctele de interes pe traseu ar fi mai de folos