Canicula din Grecia, „cea mai gravă” din ultimii 30 de ani

Grecia este lovită de „cea mai gravă caniculă de după 1987”, în urmă cu peste 30 de ani, a avertizat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează France Presse.

Începând de joi, Grecia trece printr-o perioadă caniculară ce ar urma să atingă un vârf luni şi marţi, potrivit prognozelor meteorologice. Ţara a fost afectată de un val de căldură similar în iulie 1987, mai ales Atena, provocând peste o mie de morţi, din cauza lipsei aerului condiţionat şi a poluării. „Ne confruntăm cu cel mai rău val de căldură din 1987”, ceea ce provoacă „suprasolicitarea reţelei de electricitate”, a declarat premierul la sfârşitul unei întâlniri cu responsabili ai operatorului grec de distribuţie electrică, ADMIE.

Serviciile meteorologice au prevăzut pentru luni şi marţi temperaturi de la 40 la 42 de grade Celsius în insule şi de la 41 la 43 de grade pe continent, cu valori maxime de 44 la 45 de grade în Peloponez şi Tesalia (nord).

Mai multe incendii au izbucnit în Grecia la sfârşitul săptămânii trecute, fără să facă victime, mai ales în Insula Rodos şi în nord-vestul Peninsulei Peloponez. Ieri, pompierii încercau să stăpânească cele două incendii.

„În iulie am avut 1.584 de focuri faţă de 953 în 2019”, a declarat viceministrul protecţiei civile Nikos Hardalias la Star TV, estimând că „nu se mai vorbeşte despre schimbările climatice, ci despre ameninţarea climatică”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: