Motto: „Club. Bună seara, aici e «Clubul nostalgicilor»? – Da, dar nu mai e ce-a fost cândva…”
Amintiri. O pereche sărbătoreşte 65 de ani de căsnicie. Ea: mare şi solidă. El: mic şi plăpând. Printre invitaţi e şi un jurnalist. – Ia spuneţi-mi, cum aţi reuşit să aveţi atâţia ani de căsnicie? – Foarte simplu! răspunde doamna. Am hotărât ce trebuie să facă soţul meu, şi el a făcut! Dacă nu, îl pocneam peste cap! – Şi dumneavoastră? îl întreabă reporterul. Care au fost cei mai frumoşi ani ai dumneavoastră din timpul căsniciei? – Cei 10 ani de prizonierat la ruşi. Cernăuţi. „De nicăieri nu se vede mai măreţ capitala Bucovinei ca dinspre satul Mahala. Seara, în special, Cernăuţii au aspectul unei cetăţi enorme şi dealurile parcă i se închină. Viaţa Cernăuţilor e cosmopolită. Întâlneşti aici toate neamurile, de la germanul auster şi amator de bere, până la rusul şmecher şi extravagant. Începuturile acestui mare oraş nu sunt prea lămurite. Lucrul e explicabil prin faptul că, în trecutul Bucovinei, rolul principal de centru politic, militar şi cultural l-a deţinut Suceava. Importanţa Cernăuţilor a crescut abia în timpul dominaţiei austriece, care i-a acordat o deosebită atenţie, concentrând aici toată administraţia Bucovinei. Cu toate că nu e legat, în măsura Sucevei, a Rădăuţilor sau a Siretului de istoria României, Cernăuţii păstrează, totuşi, emoţionante amintiri pentru cercetătorii trecutului. În veacul al XIX-lea, Aron Pumnul, fraţii Hurmuzachi şi-atâţia alţii au creat aici un focar de ştiinţă, literatură şi simţire românească. Fraţii Hurmuzachi au stat în strânsă legătură cu intelectualitatea moldovenească şi s-au bucurat de o vie afecţiune din partea lui Vasile Alecsandri, care a trăit mult timp la moşia Cernăuca din apropierea Cernăuţilor. Aici, Vasile Alecsandri şi alţi boieri moldoveni au petrecut în lungi şi animate discuţii politice şi literare cu amfitrionii lor. Seara, făceau lungi plimbări, ascultând tălăngile turmelor care se întorceau de la păşune şi fluieratul molcom al ciobanilor. Cernăuca i-a întrunit pe lângă Vasile Alecsandri pe Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu şi numeroşi alţii, cărora li se adaugă Gheorghe Bariţiu, ardeleanul. La Cernăuca M. Kogălniceanu a agitat spiritele pentru crearea «unui singur stat naţional, cuprinzând toate provinciile locuite de rasa noastră». După ce Regatul s-a realizat prin Carol I, intelectualii cernăuţeni şi-au aţintit ochii spre Bucureşti, de unde le veneau multe îndemnuri valoroase. În prima decadă a veacului nostru relaţiile dintre Cernăuţi şi Bucureşti au devenit foarte strânse, deşi oficialii îşi dădeau silinţa să împiedice aceasta. Astăzi, Cernăuţii sunt un puternic centru cultural, în care se desfăşoară în ritm viu o bogată viaţă ştiinţifică, literară şi muzicală. « Oraşul dintre ceţuri » are numeroase monumente arhitectonice. Cel mai important e, desigur, reşedinţa metropolitană, ridicată în apropierea Dominicului. Îi urmează Teatrul Naţional, Palatul de Justiţie, gara centrală, biserica iezuită şi altele.” (Enciclopedia României, 1938). Lipoveni. „În Lipoveni, lângă Mitocu-Dragomirnei, „o biserică urâtă, umflată, copleşită de turnuri groase, care parcă stau să plutească, biserica albă însă, în loc să fie tărcată ca o Lipovancă grăsulie ce este, se ridică în mijlocul căsuţelor. Devale, o altă biserică, din vremurile când au venit, după 1775, aceşti oaspeţi, are cuviinţă de vechime, cu păreţii ei rău întruchipaţi şi coperişurile moldoveneşti de şindrilă neagră. Casele sunt după datina românească; destul de mari, zidite binişor, dar curţile murdare şi mai mult goale de acareturi. Meşteşugul gospodinei, pe care o vedem la fereşti, în cerdace, cu faţa rotundă, întipărită de o mare răbdare şi supunere blândă, se vădeşte mai mult văpsind cu roş, cu verde, cu albastru, mai puţin cu alte culori ce nu bat la ochi atâta, păreţii, marginile fereştilor, stâlpii cerdacelor. Nu e niciun desemn, nicio născocire a minţii, niciun gust, ci numai culoare pusă cu nemiluita ca să strălucească. Perne roşii, groase, sunt scoase la aerisire şi la priveală. Bărbaţii cu ochi albaştri, părul buhos şi barba lungă, care, după vechea lor datină «rusească veche», a crucii cu trei ramuri pe cotor, nu se taie niciodată, cu cămăşile lor roşii înfoiate, pantaloni spălăciţi, înfundaţi în cizme negre lungi; femeile legate la cap cu testemele pestriţe, rumene în obraji şi albe pe faţa plină, paşnică, adormită, cu polcuţă şi fuste numai roşii, albastre, verzi, cu cizme mari supt rochia înfoiată; toţi se împacă de minune cu asemenea case şi asemenea biserică. Aici e lăcaşul liniştei pestriţe şi rotofeie, unde nu se bea rachiu, nici vin, decât la gâlcevile cele mari, cu bătaie, ale clipei dracului; aici e sălaşul harnic unde se vorbeşte puţin, unde se lucrează răbdător la livada pomilor şi la ogorul ţarinii… Vecinii de altă limbă se ajută cu dânşii şi nimeni n-are a se plânge împotriva lor”. Transilvania. „Contele Karoly, în ziua de 9 decembrie 1918, comunică Consiliului dirigent român refuzul guvernului maghiar de a recunoaşte hotărârile de la Alba-Iulia. Mai trist este că apar noi acte de represiune împotriva populaţiei româneşti, îndeosebi împotriva intelectualilor şi ţăranilor participanţi la adunarea de la Alba-Iulia. (…) La Sibiu, pe 15 ianuarie 1919, Consiliul Dirigent trece la organizarea administrativă a teritoriilor locuite de români, unite cu România. Sunt numiţi prefecţii în toate cele 23 de judeţe şi alţi trei prefecţi pe lângă primari, în oraşele mai importante: Arad, Cluj şi Sibiu. Prefectul judeţului Cluj, dr. Valentin Poruţiu invită pe primarul dr. Gustav Haller să depună jurământul de fidelitate către statul român. Acesta refuză împreună cu toţi funcţionarii unguri de la Primărie, declară că el nu recunoaşte existenţa Consiliului Dirigent de la Sibiu şi rămâne fidel jurământului depus faţă de guvernul ungar. În zilele următoare, Senatul Român din Cluj preia „magistratura” (administraţia oraşului). Funcţionarii unguri refuză din nou să depună jurământul. Sunt înlocuiţi cu români. Este ales primar dr. Iulian Pop, iar prefect al judeţului Cluj dr. Simion Tămaş, subprefect dr. Utalea. („Vitralii”). Anunţ. Anunţ de deschidere. D. Johann Krzanowski, fost fotograf al Camerei, activ de mulţi ani pe piaţa din Cernăuţi a deschis în propria casă, strada Domnească 39 et. I, sub firma „L’Ocasion” un magazin pentru lucrări artistice, tablouri şi antichităţi. Acolo va fi şi o permanentă expoziţie de tablouri la care intrarea e gratuită. La cumpărări se plătesc preţurile cele mai urcate, iar la vânzări cele mai reduse. (Isteaţă formă de reclamă: adică, noi cumpărăm scump şi vă vindem ieftin…. voi, cei ce aveţi ceva de vânzare, voi veniţi cu marfa, cu oferta!- n.a.). Noua întreprindere va fi de bună samă apreciată de cercurile cunoscătoare de artă.” („Glasul Bucovinei”, 6 martie 1921).
Comentarii