Semn

Profesorul Nicolae Manolescu şi România într-adevăr educată

Într-un număr recent al Românie literare, profesorul Nicolae Manolescu – pensionar, precum spune, după 53 de ani de învăţământ – se adresează printr-o scrisoare deschisă Preşedintelui României în legătură cu proiectul „România educată”. Dascălul direct şi indirect al multor români (preţuit – se vede asta şi din circulaţia documentului la care mă refer aici pe reţelele populare ale zilei) se vrea, în fapt, participant la dezbaterea privitoare la reformarea domeniului şi în baza experienţei şi a notorietăţii personale, cere public şefului statului audienţă în câteva chestiuni peste care domnia sa consideră că n-ar trebui să se treacă fără preconizare de schimbări apte să genereze urmări pozitive în învăţământul nostru şi în condiţia viitoare a românilor. Chestiuni deloc marginale, ci vizând chiar miezul lucrului – privite din unghiul răspunderii liber asumate a intelectualului veritabil, expuse în detaşare sceptică (explicată şi motivată) şi nemarcată, firesc, de complexe. Adevărat că într-o expresie – cunoscută cunoscătorilor – care, sub aparenţa frazei simple şi directe, e purtătoare de subtile şi irepresibile accente de umor, de ironie şi nu rar, de sarcasm sadea, adică tocmai însuşiri care o pot face neplăcută la destinaţie, şi nu propriu-zis inutilă, nicio vorbă, însă, ca demers, de închis într-un dosar din arhiva proiectului. Iar în discuţie sunt de folosit, în atare condiţii, termeni precum destin, fatalitate, repetabilitate, exponenţial şi alţii asemenea: profesorul Nicolae Manolescu (dar nu numai) n-ar putea altfel, iar profesorul Preşedinte nu e de aşteptat să procedeze altfel.

„Sunteţi profesor ca şi mine, spune profesorul Nicolae Manolescu adresându-se Preşedintelui, şi sunt convins că ştiţi că nu putem reforma instituţiile dacă nu avem sprijinul oamenilor competenţi. Problema oamenilor este esenţială în toate reformele.” Or, instituţiile şi oamenii pe experienţa şi competenţa cărora se bazează proiectul de reformă al Preşedintelui nu-i inspiră profesorului Nicolae Manolescu încredere. Sub consilierea acestora, Preşedintele ar fi propus „destule măsuri care sunt, în cel mai bun caz, discutabile”. Şi se oferă un exemplu: „Aş porni chiar de la titlul proiectului: România educată. Domnule Preşedinte, ca să fie educată, România trebuie să fie instruită. Educaţia fără instruire este rodul operei comuniste de spălare a creierului. Educarea tinerilor în spiritul valorilor naţionale, occidentale, democratice n-are nicio şansă în lipsa cunoaşterii profunde a acestor valori. Nu poţi respecta ceea ce nu cunoşti. Un om neînvăţat n-are nicio aplecare spre respectul acestor valori. Învăţarea este primordială, educarea vine la rând. Păcatul originar al şcolii româneşti actuale este moştenit din trecutul regim. Comuniştii n-aveau niciun interes să ne instruiască: interesul lor era să ne manipuleze intelectual şi moral. Profitând de ignoranţa noastră. Susţin de mai mult ideea. Eram parlamentar când a fost adoptată prima reformă postdecembristă a şcolii. Am atras atenţia Senatului că a pune educaţia înaintea învăţării constituie o gravă eroare. N-am fost ascultat. Ministerul de resort se numeşte astăzi Ministerul Educaţiei. Nu al Învăţământului, cum l-aş fi botezat eu. Sau al Instrucţiunii Publice, ca înainte de război. Consecinţele se văd astăzi în declinul care pare, vai, inexorabil, al şcolii româneşti. Nu e vorba de un cuvânt sau altul: e vorba de o concepţie…”

Devenind aspru fără ocoliş în final, profesorul Nicolae Manolescu îi spune Preşedintelui: „Atrag înalta dv. atenţie asupra dezastrului (îmi măsor, ca de obicei, cu grijă cuvintele) instituţional din învăţământul românesc. Se face tot mai puţină şcoală în România. Cam totul e de mântuială. E şi o problemă de subfinanţare sau de infrastructură, desigur, dar problema cea mai gravă ţine, în acest caz, ca şi în altele, iertaţi-mă, de oamenii preşedintelui. La propriu şi la figurat”. Şi încheie remarcând, poate că într-un fel de pildă, că în discursul la care se face trimitere nemijlocit, vorbind despre România educată, Preşedintele nu a avut nimic de spus despre învăţarea limbii române, „principalul bun naţional, începutul şi sfârşitul a toate”. Ceea ce arată cu degetul o realitate care poate că nu va ajunge vreodată să strice ceva definitiv tot aşa cum, dacă ar prinde un curs ameliorator, ea n-ar rezolva problemele noastre. Dar este, în orice caz, relevantă acum, această realitate, pentru starea de delăsare şi pentru superficialitatea în care trăim.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: