> Rafting pe Bistriţa şi vizită la Biserica „Sf. Nicolae” din Broşteni, unde a învăţat povestitorul Ion Creangă
Calendarul de activităţi recreativ-distractive ale tinerilor din Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceveni (ATOS), coordonată de pr. Justinian-Remus A. Cojocar, a inclus, pentru al treilea an consecutiv, raftingul.
70 de tineri curajoşi au trăit o experienţă grozavă: s-au suit în bărcile gonflabile şi au vâslit pe o distanţă de 13 km, în apropierea localităţilor Chiril, Crucea şi Broşteni de pe Valea Bistriţei. S-au bucurat şi au trăit la maximum coborârea cu barca pe ape învolburate, dar prietenoase şi bune de bălăceală.
Au făcut o oprire la Broşteni, oraşul cu cea mai mare suprafaţă din România, de aproximativ 420 kmp. Aici tinerii au vizitat şi s-au închinat la Biserica „Sf. Nicolae”, cunoscută de către toţi ca Biserica „Ion Creangă”, pentru că la şcoala care activa aici în sec. al XIX-lea a învăţat şi marele nostru scriitor şi povestitor. Astăzi muzeu, bisericii din lemn i s-a pus piatra de temelie în anul 1760.
Menţinerea unităţii grupului, recompensarea tinerilor pentru rezultatele deosebite obţinute la învăţătură şi la examenele naţionale şi pentru activitatea intensă de voluntariat la care au participat cu bucurie şi responsabilitate a fost scopul acestei ieşiri în natură, la sfârşitul căreia tinerii din asociaţie şi-au propus să recitească „Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă, şi, mai cu atenţie, episodul cu Nică plin de râie de la caprele Irinucăi.
Mulţumiri au adresat, ca de fiecare dată când s-au bucurat de sprijin, Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, pentru binecuvântare şi încredere, iar echipei de profesionişti de la Salvamont Vatra Dornei, pentru că i-a însoţit pe traseu şi a vegheat la siguranţa lor. (M.B.)


























Comentarii