> Acesta se afla la cules de ciuperci în zona pârtiei de schi din Rarău
O ursoaică cu doi pui a atacat luni după-amiază un călugăr de la Mănăstirea Rarău. Călugărul era la cules de ciuperci în zona pârtiei de schi din Rarău.
Luni seara, călugărul a fost adus la UPU a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, având mai multe muşcături de urs.
Călugărul plecase luni după-amiază la cules de ciuperci în zona pârtiei Rarău, iar în jurul orei 18, în pădure, a văzut doi pui de urs care se jucau.
El a încercat să plece din acel loc, dându-şi seama că este în pericol… Dar a fost simţit de ursoaică, care, imediat, a sărit pe el şi l-a muşcat de mâna stângă, după care s-a îndepărtat împreună cu puii.
Călugărul a mers apoi la Mănăstirea Rarău, unde a povestit ce s-a întâmplat, fapt pentru care a fost adus de stareţul mănăstirii la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. (N.B.)
























Comentarii