Patru colegii din judeţul Suceava, în top 100 !

> Cel mai bine clasat este Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”

 Patru colegii naţionale din judeţul Suceava se află în top 100 licee din ţară după afişarea rezultatelor la examenul de bacalaureat 2021, înainte de soluţionarea contestaţiilor, avându-se în vedere media tuturor notelor obţinute de elevii unităţilor respective,  conform platformei BAC+.

Astfel, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava se situează pe locul 23 după media notelor tuturor candidaţilor care au participat la bacalaureat din acest liceu, respectiv 8,95.

La acest colegiu rata de reuşită este de 99 %. Din cei 184 de candidaţi prezenţi la examen, doar 2 au fost declaraţi respinşi.

În clasamentul liceelor la bacalaureatul din iulie 2021, realizat de platforma amintită, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc ocupă locul 47 la nivel naţional, media tuturor elevilor din unitatea de învăţământ respectivă fiind 8,77, iar rata de reuşită  de 100 %, toţi cei 115 candidaţi prezenţi la bacalaureat promovând examenul.

În acelaşi clasament, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, unde promovabilitatea a fost de 98%, ocupă locul 62 la nivel naţional, media tuturor elevilor din acest colegiu la examenul de bacalaureat fiind 8,71.

Conform platformei BAC+, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava se situează pe locul 76, media notelor tuturor celor 258 de elevi din liceul respectiv care au participat la acest examen fiind 8,65.

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava se află pe locul 119, iar media notelor tuturor celor 237 de candidaţi este 8,44, rata de reuşită fiind 96 %.

Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni se situează pe locul 158. Media notelor tuturor celor 223 de candidaţi este 8,21, iar promovabilitatea  – 94 %.

Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc se află pe locul 362 la nivel naţional. Media celor 149 de candidaţi participanţi la bac este 7,36, iar promovabilitatea 81 %; Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava – locul 380, media notelor elevilor fiind 7,28, iar procentul de promovare, 82, Colegiul Naţional de Informatică Suceava se află pe locul 409, cu media 7,16 şi procentul de reuşită 74; Colegiul Tehnic Rădăuţi, locul 472, cu media 6,92 şi procentul de reuşită 73; Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, locul 533, cu media 6,70, iar procentul de reuşită 61. Mai departe, Liceul Natanael Suceava ocupă locul 249, cu media 7,79 şi procentul de reuşită 78, iar Liceul Teoretic Filadelfia, locul 275, cu media 7,67 şi procentul de reuşită 89.

Se precizează că liceele pot fi ordonate crescător sau descrescător, potrivit aplicaţiei, după rezultatele dintr-un anumit an la o anumită disciplină sau, în general, în funcţie de următoarele criterii:

> media notelor tuturor elevilor din liceul respectiv (elevii absenţi sau eliminaţi din examen au fost consideraţi ca având nota 1); > procentul elevilor care au depăşit nota minimă necesară (5 pe disciplină, 6  pe  total); > numărul candidaţilor care au susţinut proba la materia respectivă sau numărul total de candidaţi; > preferinţă faţă de o anume materie:  procentul candidaţilor care au susţinut proba respectivă din numărul total de candidaţi.  (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: