Primul stagiu de formare în teatru francofon, la Suceava

În perioada 5-7 iulie a.c., la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” va avea loc primul stagiu de formare în teatru francofon organizat în municipiul reşedinţă de judeţ. Reprezentanţa Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei la Bucureşti propune o întâlnire a profesorilor de franceză, dar şi a elevilor înscrişi la Şcoala de vară francofonă, cu Jan Nowak, actor şi formator în domeniul teatrului francofon, care va realiza mai multe ateliere de teatru pentru adulţi şi copii.

Profesor de limba franceză, actor, dramaturg, traducător şi editor, Jan Nowak descoperă, în 2007, în calitate de cel mai bun actor al Festivalului de Teatru Universitar în limba franceză de la Cracovia, festivalul de teatru OFF de la Avignon, întâlnire care îi marchează traseul profesional. În 2009, el creează o nouă metodă de învăţare prin teatru şi fondează la Poznan, în Polonia, „La scene de Moliere”/„Scena lui Moliere”, prima şcoală de învăţare a limbii franceze prin teatru, care devine ulterior „Drameducation – Culture et Education Théatrale Linguistique”, o organizaţie având drept obiectiv promovarea teatrului şi dramaturgiei francofone contemporane în Polonia.

În 2015, creează programul „10 sur 10 – pieces francophones a jouer et a lire”/ „10 din 10 – piese francofone de jucat şi de citit”, un program educaţional complex prin care, în fiecare an, autori francofoni din toate colţurile lumii se întâlnesc pentru a scrie 10 piese de teatru de 10 pagini, cu 10 personaje, special create pentru un public tânăr, francofon, care studiază limba franceză. Primeşte numeroase premii, care ilustrează multiplele sale domenii de interes: Premiul GADIF jeunesse pentru activitatea sa în slujba francofoniei poloneze, Premiul traducerii acordat de Federaţia Wallonie-Bruxelles pentru munca sa de traducător de teatru francofon, Premiul Richelieu-Senghor.

Stagiul pe care Jan Nowak îl va susţine la Suceava face parte din proiectul „Découvrir le français des le plus jeune age”/ „Să descoperim franceza de la o vârstă cât mai fragedă”, iniţiat de Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, sub egida Agenţiei Universitare a Francofoniei. Alături de Centrul de Reuşită Universitară, organizatorii primului stagiu de formare în teatru francofon la Suceava sunt Alianţa Franceză la Suceava şi Teatrul Municipal „Matei Vişniec”.

Stagiul de formare este gratuit, în limita locurilor disponibile. Profesorii de limba franceză interesaţi se pot înscrie prin trimiterea unui CV şi a unei scrisori de motivaţie la adresa aliantafrancezasv@gmail.com, în perioada 19-30 iunie. (Comunicat de presă)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: