De la data de 16 aprilie

Cursă aeriană Suceava – Bruxelles

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Niculai Barbă, a declarat vineri, la News Bucovina, că din data de 16 aprilie urmează să fie introdusă o cursă aeriană Suceava – Bruxelles.

Potrivit lui Niculai Barbă, această cursă este solicitată de mulţi ani de suceveni, în special de cei care locuiesc în prezent în Belgia.

El a arătat că această cursă va avea două frecvenţe pe săptămână, luni şi vineri, şi va fi operată de TUI Fly Belgium.

Barbă a menţionat că zborurile vor fi efectuate cu o aeronavă Boeing 737 cu 148 de locuri.

Vicepreşedintele CJ Suceava a spus că zborurile ar urma să înceapă din 16 aprilie a.c., dar şi în funcţie de situaţia epidemiologică din Belgia.

El a subliniat că Aeroportul Suceava este „în regulă” din punctul de vedere al companiilor aeriene şi că Bucovina este o zonă sigură.

Barbă a amintit că Ryanair îndeamnă austriecii să vină în Bucovina, fiind important ca o firmă aeriană să îndemne la vizitarea Bucovinei.  „Este rodul campaniilor făcute de noi” a precizat vicepreşedintele CJ Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI