În anul pandemic 2020

Stimulent de risc de peste 10 milioane de lei pentru personalul medical sucevean

>Pentru plata creşterilor salariale ale personalului încadrat în unităţile sanitare publice aflate în relaţie contractuală cu CAS s-au alocat 208,582 de milioane de lei >Potrivit directorului general Victor Cristi Bleorţu, asiguraţilor li s-au eliberat 5.933 de decizii pentru obţinerea dispozitivelor medicale”, fondurile alocate însumând 5,29 de milioane de lei

În anul 2020, bugetul sistemului de asigurări sociale de sănătate în judeţul Suceava, pentru acordarea serviciilor medicale şi farmaceutice de către furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), s-a ridicat la 639,752 de milioane de lei, în creştere cu 12,5% comparativ cu cel din anul 2019.

Conform directorului general Victor Cristi Bleorţu, suplimentar, spitalelor li s-au alocat 208,582 de milioane de lei pentru plata creşterilor salariale ale personalului încadrat în unităţi sanitare publice aflate sub contract cu CAS Suceava, dar şi 10,18 de milioane de lei destinate achitării stimulentului de risc acordat furnizorilor de servicii medicale. Anul trecut, serviciile medicale acordate de medicii de familie au avut parte de o alocare de 68,93 de milioane de lei; medicii specialişti din ambulatoriile de specialitate – de 40,20 de milioane de lei; analizele de laborator şi cele de înaltă performanţa (CT şi RMN) au fost decontate cu 16,40 de milioane de lei; transportul sanitar neasistat a primit 762.850 de lei.

Important de subliniat este că în anul 2020 bugetul serviciilor medicale spitaliceşti a fost de 213,079 de milioane de lei, iar fondurile alocate dispozitivelor medicale au însumat 5,29 de milioane de lei, „ceea ce a permis CAS Suceava să elibereze asiguraţilor 5.933 de decizii pentru obţinerea dispozitivelor medicale”.

Victor Cristi Bleorţu precizează că, la sfârşitul anului 2020, CAS Suceava avea încheiate 815 contracte şi acte adiţionale pentru furnizarea serviciilor medicale, farmaceutice şi a dispozitivelor medicale, în conformitate cu prevederile HG. nr. 140 din 2018 pentru aprobarea contractului-cadru aferent anilor 2018-2019, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu normele metodologice de aplicare a contractului-cadru aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: