Razii în comuna Şcheia, cartierele Burdujeni şi Iţcani

> Trei persoane au fost reţinute, iar peste 100 amendate

O acţiune de amploare a fost organizată ieri, pe raza comunei Şcheia şi a cartierelor Burdujeni şi Iţcani, ne-a informat Poliţia Judeţeană.

Potrivit sursei citate, aceste zone au fost alese în baza analizelor criminogene. Reamintim că, recent, numărul mare de furturi din locuinţele din Şcheia a trezit nemulţumirea localnicilor, iar comisarul-şef Ionuţ Epureanu a recunoscut că în comună s-a creat o situaţie „specială”.

Potrivit IPJ Suceava, dispozitivul de acţiune a fost concentrat pe raza satului Şcheia, pe principalele artere de circulaţie din localitate, dar şi în cartierele sucevene Burdujeni şi Iţcani.

Astfel, în cadrul acţiunii au fost executate mai multe mandate de aducere faţă de persoane cercetate penal. De exemplu, poliţiştii au identificat un bărbat de 36 de ani care locuia fără forme legale în comuna Şcheia. El era condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru infracţiunea de tentativă de omor, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei. Un alt bărbat din Şcheia a fost condus la sediul secţiei şi a fost audiat. El este cercetat pentru conducerea în stare de ebrietate şi fără permis. Un alt bărbat, din aceeaşi localitate, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru aceleaşi infracţiuni.

Au fost legitimate 364 persoane, verificate 47 de obiective şi au fost controlaţi 217 de conducători auto.

IPJ mai arată că au fost aplicate 115 amenzi, în valoare de 50.255 lei. Totodată, au fost constatate în flagrant trei infracţiuni. IPJ menţionează că au fost reţinute patru permise de conducere şi şase certificate de înmatriculare.

Au fost verificate privind respectarea normelor de conectare la energie electrică 32 de imobile, în 10 situaţii procedându-se la deconectarea de la reţeaua electrică.

Cel mai semnificativ caz a fost înregistrat la o familie din Şcheia. Într-o locuinţă de pe str. Aeroportului s-a constatat că, pe un perete din exterior, firida de branşament de tip FB-1 era fără capac şi nesigilată, iar în interiorul acesteia, pe plăcuţele de contact ale branşamentului, se observau urme de arc electric, ca urmare a unei intervenţii neautorizate. În interiorul locuinţei, contorul electric nu avea sigiliu la capacul de borne, una din plombele metrologice lipsea, iar montajul la blocul de borne era inversat, conductoarele de fază fiind puse în locul celor de nul şi invers. De asemenea, Inspectorii Delgaz au constatat că, în baza de date aparţinând societăţii comerciale, locul de consum are contractul reziliat din anul 2017, iar energia electrică consumată acolo nu era facturată. Astfel, a fost întocmit dosar penal pe numele proprietarei.

IPJ Suceava a ţinut să precizeze că la acţiune au participat lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava şi structurile subordonate, sprijinite de două grupe de luptători SAS, precum şi o grupă de jandarmi din cadrul IJJ Suceava. În total, a fost vorba despre 60 de poliţişti şi opt jandarmi, dar şi de 28 de autospeciale.

La acţiune au participat şi şase echipe Delgaz Grid, în vederea identificării persoanelor care comit furturi de energie electrică, precum şi a celor care folosesc/au efectuat instalaţii clandestine în acest sens. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: