Foresta Suceava a remizat, scor 1-1, în meciul amical disputat la jumătatea săptămânii, pe terenul sintetic din Roman, în compania celor de la Sporting Vaslui.
Vasluienii, care au avut o bară în debutul jocului, au deschis scorul în prima repriză prin Burghele, care a trimis mingea în plasă după o respingere în lateral a portarului sucevenilor, Gal.
Gruparea pregătită de antrenorul Ivan Gvozdenovic a dominat cu autoritate partea secundă, golul egalizator venind în minutul 83, când Robert Martin, introdus după pauză, a înscris cu capul după o centrare de pe partea stângă.
Jocul a fost echilibrat în mare parte, sucevenii, jucători atletici şi de gabarit, descurcându-se mai greu pe teren alunecos în faţa tinerilor vasluieni.
Acesta a fost primul rezultat de egalitate obţinut de Foresta Suceava în pregătirile de iarnă, după victoria cu CSM Paşcani (9-1) şi înfrângerile cu divizionarele secunde Gloria Buzău (1-2) şi Aerostar Bacău (0-2).
În continuarea programului de pregătire, „galben-verzii” se vor deplasa sâmbătă în Vrancea, pentru un meci cu CSM Focşani, după care vor mai întâlni Ştiinţa Miroslava (24 februarie), Dacia Unirea Brăila (27 februarie) şi Şomuz Fălticeni (3 martie).
Foresta Suceava: Gal – Sumanariu, Celeadnic, Novacek, Drugă – Stănescu – Zouaoui, Kanote, Postică, Cerlincă – Knezevic. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat: Zvoronciuc, Terzic, Marin, Martin şi Farcasan.



























Comentarii