Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a cerut ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să identifice soluţii astfel încât să se suplinească deficitul de personal pentru campania de vaccinare împotriva Covid-19.
Ioan Bălan îi transmite ministrului aprecieri pentru că România se află în prezent în fruntea clasamentului statelor europene cu privire la numărul de cetăţeni care au beneficiat deja de administrarea a cel puţin o doză de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2.
„Este, de asemenea, de dorit ca ritmul vaccinării populaţiei să se intensifice, în scopul limitării efectelor negative asupra populaţiei şi stimulării reluării în integralitate a activităţilor economice” a continuat Ioan Balan.
Deputatul liberal sucevean arată însă că, în ciuda faptului că Guvernul României şi unele autorităţi locale au făcut eforturi deosebite pentru organizarea unor centre/puncte special amenajate pentru vaccinare, una dintre problemele care împiedică constituirea acestora este legată de lipsa interesului cadrelor medicale de a se alătura acestui efort.
El a dat ca exemplu situaţia din municipiul Suceava, unde, în ciuda eforturilor făcute de autorităţile administraţiei publice locale de a amenaja corespunzător spaţiile de vaccinare, numărul medicilor care şi-au arătat disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare într-un centru nou amenajat a fost de numai 3, în condiţiile în care pentru operaţionalizarea centrului erau necesari minim 10 medici, 20 de asistenţi medicali şi 10 registratori.
„Deşi Guvernul a asigurat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 3 din 15 ianuarie 2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva Covid-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, tarife stimulative pentru participarea personalului medical în campania de vaccinare, se pare că acest instrument este insuficient” explică parlamentarul.
În aceste condiţii, Ioan Balan a solicitat ministrului Sănătăţii să precizeze dacă nu ar fi oportună cooptarea în centrele de vaccinare a medicilor de familie, a medicilor rezidenţi sau, prin detaşare, a unor medici din spitalele militare, având în vedere faptul că deficitul de personal pentru campania de vaccinare se înregistrează cu precădere în regiunile mai puţin dezvoltate ale ţării, unde numărul de medici este semnificativ mai mic.
Totodată, parlamentarul sucevean i-a solicitat ministrului să prezinte setul de măsuri care trebuie implementate astfel încât distribuţia teritorială a vaccinării să fie relativ uniformă, iar procentul de persoane vaccinate la 1.000 de locuitori să fie relativ acelaşi la nivelul fiecărui judeţ.
„Vă rog să precizaţi şi dacă distribuţia dozelor de vaccin la nivel naţional respectă acest principiu” mai cerut Ioan Balan. (N.B.)



























Comentarii