Omagiu celui care a fost Gheorghe Dolinski

Îmi era cunoscut de peste 4 decenii. Prima dată de la şedinţele cu directorii de şcoli, apoi ca participanţi împreună la diferite acţiuni şi activităţi şcolare organizate pe zonă şi la nivelul judeţului de către Inspectoratul Şcolar Suceava.

Era o persoană activă, energică, plăcută la înfăţişare şi în manifestări, cu o experienţă vastă, atrăgătoare, directă, pertinentă şi cu mult umor, dovadă de om cu inimă bună şi suflet mare.

A fost tot timpul o persoană foarte ocupată, încărcată cu multe sarcini şi responsabilităţi. Unele şi le-a ales singur, pentru că şi le-a dorit ca urmare a profesiei şi înclinaţiilor sale, altele i-au fost încredinţate ca urmare a recunoaşterii valorii sale de om bine pregătit, valoare dublată de o dăruire totală, cu toată fiinţa sa, pentru cauza tuturor îndatoririlor pe care şi le-a asumat şi pe care le-a adus la îndeplinire cu rezultate remarcabile, pentru care a primit aprecieri şi elogii binemeritate.

Sa amintim câteva dintre aceste preocupări şi activităţi ale sale: ziarist la mai multe publicaţii cu caracter local, judeţean şi naţional, fotoreporter, filatelist de marcă, participant la activităţi şcolare şi culturale, aniversări şi jubileuri şi de fiecare dată însoţite de consemnarea lor de către dânsul în presa locală şi centrală, preşedinte al Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română Bucovina (SCLRB), scriitor cu un mare număr de cărţi publicate şi altele în lucru (poate vor apărea postum) etc.

Să dea Bunul Dumnezeu să se găsească o persoană cu aplecare spre scris şi binevoitoare să-i finalizeze opera aceasta neterminată, lucrări ce îi vor aduce o mare bucurie acolo Sus, unde s-a mutat prea devreme şi extrem de surprinzător, eveniment dureros care pentru foarte mulţi dintre noi a fost un adevărat şoc.

Prin tot ceea ce a gândit, a creat şi a înfăptuit a fost o personalitate a vremii noastre istorice şi culturale, cea de-acasă, şi la fel de mult şi pentru Bucovina înstrăinată. Mi-a spus odată: „Bunule coleg, am o puternică nelinişte şi o mare durere în suflet pentru nordul răpit al Bucovinei”.

A efectuat multe deplasări în grup (la unele am fost şi eu participant) la Cernăuţi, Storojineţ şi alte zone ale Bucovinei de dincolo de graniţă, pentru ajutorarea materială şi culturală, pentru întărirea sentimentului naţional şi unităţii românilor bucovineni de pe tot spaţiul istoric al neamului nostru.

Am fost foarte buni prieteni, colegi de profesie, am desfăşurat activităţi  comune (filiala SCLRB la Gălăneşti pe care o conduc şi altele, la ale cărei lucrări era de fiecare dată prezent cu un grup de personalităţi de la nivelul societăţii pe care o conducea).

Nu-l voi putea uita niciodată. Pierderea lui pentru noi cei care l-am cunoscut este imensă. Personal sunt foarte marcat de dispariţia sa.

La întâlnirile la care participam şi la care era şi el prezent (şi cu atât mai mult dacă le şi conducea), era catalizatorul acestora, atmosfera era mai luminoasă, ne mobiliza şi ne entuziasma prin prezenţa sa. Avea charismă. Îmi voi aminti de el mereu!

Sunt o persoană evlavioasă şi mă voi ruga tot timpul pentru sufletul lui blând şi mărinimos şi îl voi pune la acatiste în toţi anii care mi-au mai rămas de trăit.

A fost un bun român, un om deosebit, debordant, înzestrat cu multe daruri şi calităţi şi remarcabil în tot ce a făcut. Model de dăruire, profesionalism şi civism. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Cerească. Amin!

Prof. CONSTANTIN  MUNTEAN,

Gălăneşti

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: