S-a dus şi Simion Tudurean

Suntem aproape de-un leat, fiind socotit, în Cenaclul „Ţara de Sus”, şi-n alte cercuri culturale în care mai puteam merge, decan  de vârstă.

Cel care acum nu mai este s-a făcut remarcat în urbea sa natală, Câmpulung Moldovenesc, încă din anii tinereţii, ca textier, interpret, un harnic şi priceput animator cultural, mai cu seamă în cadrul Complexului CFR Câmpulung-Est, unde lucra ca lăcătuş mecanic.

Îl cunoştea oraşul întreg din urăturile de Anul Nou pe care miile de ascultători ai emisiunilor locale le aşteptau cu nerăbdare, unii cu teamă, pentru că nu ierta pe nimeni care greşea.

Avea curajul să critice şi autorităţile, creându-mi, ca redactor responsabil al emisiunii locale, şi unele neplăceri, pentru că eram mereu întrebată: „de unde se ştie?”.

Simion Tudurean a fost dăruit cu harul nu numai de a observa şi versifica cu uşurinţă întâmplări inspirate din viaţa cotidiană, dar şi de a le spune cu tâlc şi a te pune pe gânduri. Şi pentru că, fie iertat, a satirizat multe metehne, ne permitem şi noi, cu toată preţuirea pe care i-o purtăm, să spunem că, cine ştie, poate că Simion Tudurean şi-a inspirat scrierile şi din propria viaţă, el fiind  „bogat în neveste”. Îndatoririle de tată nu şi le-a uitat însă, copiii săi fiind aşezaţi la locul lor şi pe la casele lor.

Simion Tudurean, devenit membru activ al cenaclurilor literar-umoristice „Ţara de Sus” din Câmpulung Moldovenesc şi „Nectarie” din Vama, precum şi membru al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor,  a reuşit să scrie şi să publice scrierile sale satirice în cele cinci volume (ultimul în lucru) de „Zâmbete de Bucovina”. A scris şi legende:  „Legenda Câmpulungului”, „Legenda Hălăuceanului”, întemeietorul acestei aşezări, dar şi legende inspirate din viaţa religioasă.

Până aproape de sfârşitul vieţii sale, cât acestea s-au putut desfăşura, Simion Tudurean a participat cu conştiinciozitate la şedinţele cenaclurilor din care făcea parte şi ale ASATD.

Ne aducem aminte cu duioşie că, de fiecare dată, fie că se potriveau sau nu cu tema discutată sau evenimentul cultural-istoric sărbătorit, glumeţul nostru ţinea neapărat să ne recite din scrierile sale satirice, înveselindu-ne.

Simion Tudurean va rămâne, fără îndoială, în inimile celor ce l-au cunoscut şi care le vor povesti şi urmaşilor despre acest rapsod şi autor al unor originale creaţii umoristice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: