Campaniile de vaccinare împotriva noului coronavirus, demarate deja în multe ţări, nu vor asigura o imunitate de grup la nivel mondial în faţa pandemiei de Covid-19 în acest an, au declarat mai mulţi experţi din domeniul sănătăţii, ieri, invocând accesul limitat la vaccinuri pentru ţările sărace, probleme de încredere în rândul comunităţilor şi potenţiala apariţie a unor mutaţii ale virusului SARS-CoV-2, informează Reuters.
„Nu vom reveni la normal prea repede”, a declarat Dale Fisher, preşedintele Reţelei de alerte şi reacţii privind focarele epidemiologice din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în cadrul conferinţei online Reuters Next. „Ştim că trebuie să dobândim imunitate de grup şi că avem nevoie de acest lucru în majoritatea ţărilor, dar nu vom vedea aşa ceva în 2021. Ar putea să existe anumite ţări care ar putea să o dobândească, dar, chiar şi atunci, nu se va reveni la normalitate, mai ales în ceea ce priveşte controalele la frontieră”, a adăugat Dale Fisher. Acesta ar fi scenariul cel mai optimist, bazat pe informaţiile existente despre campaniile de vaccinare, a precizat el.
Imunitatea de grup se referă la situaţia în care un număr suficient de mare de oameni dintr-o populaţie dobândesc imunitate la o infecţie, împiedicând astfel într-o manieră eficientă răspândirea bolii.
Peste 90 de milioane de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus la nivel global şi aproximativ 1,9 milioane dintre ei au murit din cauza maladiei Covid-19 după ce aceasta a apărut în China în decembrie 2019, potrivit unui bilanţ realizat de Reuters.


























Comentarii