Ce se dă

Îmi reamintesc cum, în urmă cu vreo 2 ani, s-a întâmplat ca, la un chioşc de pâine, să fie puţină coadă. Era dimineaţă, erau şi elevi ce învăţau pe-atunci in situ, cumpărau şi ei plăcinţele, covrigi… Repede, câţiva trecători au început să ne-ntrebe „ce se dă”, gata poftitori să ni se alăture. Dar pe 1 ianuarie, în centrul târgului, seara, am văzut cozi la scrijele şi porumb pârlit, constatând, ca şi la alte (pe)treceri dintre ani, cum se ajunge la maxima eficienţă a barabulei şi popuşoiului: 10 lei o barabulă mare, feliată, tot atât ştiuletele. Din doi în doi, pofticioşii uitaseră de măşti (poate că ajutaţi şi de vinul fiert de alături), gata să guste. În aceeaşi seară, am văzut surprinzător(?) de multe ferestre luminate la Spitalul Judeţean şi, totodată, coadă (de această dată perfectă, cu distanţare conformă) la farmacia din faţă, destul să te ia cu frig, deşi nu era frig. Iar a doua zi, pe înregistrarea video a unei cunoştinţe, coadă lungă de autovehicule (chiar şi de „pietoni”, pe alături) dinspre Rarău. Aşadar, cam în aceeaşi vreme, s-au dat scrijele şi porumbi, s-au dat medicamente, s-au dat turism şi voie bună. Zic unii – în contextul în care, cu multe explicaţii potrivite, numărul de îmbolnăviri de Covid-19 a scăzut în această perioadă – că ar exista un preţ ce s-ar putea constata până peste două săptămâni. Se va vedea dacă da. Se va vedea, dacă da, cine îl plăteşte.