Municipiul Suceava ajunge la 1.539 de cupluri semicentenare

>Sâmbătă, primarul Ion Lungu a felicitat încă 17 perechi care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă

 La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Primăriei Suceava, noi cupluri care au împlinit jumătatea de veac de convieţuire neîntreruptă au fost omagiate de autorităţile administraţiei publice locale. Sâmbătă, 17 cupluri de aur din reşedinţa de judeţ au primit diplome de fidelitate şi câte un buchet de flori de la primarul Ion Lungu.

Edilul-şef a specificat că, „fiind pandemie”, la sărbătorirea seniorilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie a lipsit „tradiţionala cupă de şampanie”.

„Am sărbătorit încă 17 perechi de aur care au împlinit 50 ani de căsătorie. În total, în ultimii 15 ani, am sărbătorit 1.539 de cupluri care au fost modele pentru oraşul nostru. Sănătate tuturor cuplurilor sărbătorite astăzi! Aveţi recunoştinţa comunităţii!” a spus Ion Lungu.

Pe lângă suma de 500 de lei, perechilor semicentenare li se acordă şi certificatul de căsătorie „Nunta de aur”, „ca un gest de recunoştinţă pentru cei care au fost devotaţi familiei şi comunităţii”. În anul 2019, autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava au sărbătorit 116 de cupluri de aur. Prima dată, în 2005, prin hotărârea Consiliului Local nr. 41, s-a stabilit acordarea premiului în valoare de 200 de lei cuplurilor care au împlinit 50 de ani de la oficierea căsătoriei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI