Despre scorburi

Povestea spune că stăpânul stejarului în care veveriţa avea închiriată o scorbură a somat-o să-şi ia catrafusele şi să părăsească locul. I-a dat termen să-şi găsească un alt stejar şi, ca urmare, aceasta s-a pus pe căutat. Trebuia să fie o scorbură anume, deoarece desfăşura oarece activităţi cu ghinde şi mai ştiu eu cu ce seminţe şi nu se cădea să-şi primească clientela într-un spaţiu nepotrivit.

A căutat, a căutat şi a găsit, într-un sfârşit, o scorbură care i s-a părut potrivită nevoilor sale şi ale veveriţelor subordonate. A răsuflat uşurată, a bătut palma, a scris contractul şi a chemat echipa de castori să aducă scorbura la nivelul cerut de legislaţia în vigoare. Căci şi acolo, în pădure, nu puteai face nimic de capul tău, spune povestea. Unde-i lege e lege şi punct.

Încrezătoare că a rezolvat problema, veveriţa mai făcea o vizită pe şantier, îşi rotea mulţumită codiţa prin toate cotloanele noii scorburi şi se felicita în gând pentru norocul de a fi rezolvat repede o astfel de problemă dătătoare de bătăi de cap.

Până într-o dimineaţă, când, ţrrrrrr, îi sună telefonul mobil. Veveriţoiul-şef îi dădu viaţa peste cap într-un minut: în loc să o felicite că, uite, prin eforturile sale şi ale echipei de castori, problema noii scorburi era ca şi rezolvată, acesta îi comunică, sec, că de acolo, din stejarul său înalt, a avut o revelaţie şi urmare a acesteia, a găsit o altă scorbură numai bună pentru activitatea cu ghinde şi seminţe. Degeaba îi explică acestuia că bătuse palma, că semnase un contract, că se apucaseră castorii de muncă. Degeaba îi comunică îngrijorarea că proprietarul scorburii putea să o dea în judecată pentru încălcarea contractului, acesta îi comunică să stea liniştită şi să se apuce de amenajat noua scorbură, totul e aranjat, la muncă, deci!

Echipa de castori şi-a strâns uneltele şi s-a pus pe treabă, zi de toamnă până-n seară. Aşa se face că, în sfântă zi de duminică, la vremea când vieţuitoarele pădurii se întorceau de la sfânta slujbă, aceştia lucrau de zor să termine amenajarea interioară a scorburii la timp, că nu-i de glumă.

Povestea mai spune că, frecându-şi fericit lăbuţele, bursucul zâmbea, în sinea lui, mulţumit că rezolvase o chestiune care îl cam necăjea de-o vreme. Că doar nu era să se lovească de-un banal contract şi să lase bunătatea sa de scorbură din mijlocul pădurii, loc central, ultra chiar, să stea goală. Unu-i bursucul în pădure, se ştie.

Cine-a spus că „Mai bine mai târziu, decât niciodată” din înţelepciunea bursucului s-a inspirat.

Poveşti, deh.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: