În cel de al Doilea Război Mondial oamenii comunei Dolheşti s-au refugiat la Vorona. După încetarea războiului, cei plecaţi s-au întors la casele lor. Nu mică le-a fost mirarea că gospodăria lăsată a fost devastată, iar unele case au fost făcute scrum. Bieţii ţărani săraci au fost loviţi de cumplita secetă din anii 1946 – 1947, când foarte mulţi copii au murit din cauza foametei. Cirul de mămăligă era o delicatese. La starea jalnică care era, Primăria Dolheşti a pus taxe şi impozite mari, iar sărmanii ţărani nu aveau cu ce plăti dările aşa de grele.
Cruzi şi fără milă
Au apărut perceptori cruzi fără milă. Primul a fost Dumitru Acatrinei zis Gânju. Mergea cu căruţa din poartă în poartă, însoţit de jandarmi, şi lua totul din casă: covoare, zestrea pentru fetele de măritat, costumele pentru înmormântare, vitele şi le duceau la primărie. Cei năpăstuiţi se duceau la alţi gospodari, lăsau zălog ce mai aveau pentru a lua cele duse la primărie.
Plângeau mamele, plângeau copiii, dar nu aveau îndurare. Se executa la sânge.
După perceptorul Acatrinei Dumitru a venit altul, la fel de „legist” şi crud, Ţipău Petru, care la fel mergea din casă în casă, cotrobăia totul şi lua, fără milă, spoiala de bunuri pe care le avea ţăranul.
Ţăranul a suspinat, a stat drept, neliniştit şi, rugându-se la Bunul Dumnezeu, a suferit toate relele posibile. Pentru a face un ban, el îşi vindea o bucată de slănină, o găină sau un purcel. Nu primea nimic de la stat, niciun ban, cum primesc astăzi cele 7 milioane lei vechi cei din CAP.
Casa ţăranului era plină de copii, câte 10 – 12 copii harnici la învăţătură, dar şi la treabă.
De la ajutoare sociale, la luna de pe cer
Ţăranul îşi lucra pământul cu patimă şi se mulţumea cu cât îi dădea Dumnezeu…
Să ne amintim de acele vremuri cu perceptori şi să ne bucurăm din plin de ajutoarele sociale, de alocaţiile copiilor şi de multe alte avantaje, scutiri de taxe şi impozite.
Dacă altădată prin casele oamenilor din Dolheşti bântuiau sărăcia, păduchii, bolile, astăzi fiecare locuitor are o viaţă fericită. Dar pentru a trăi în belşug trebuie să punem osul la treabă şi să nu mai întindem mâna la pomană din partea statului. Să ne aducem aminte de drama părinţilor şi bunicilor de altădată.
Astăzi, în fiecare gospodărie există lumină electrică, aragaz, frigider, televizor, telefon etc. Se trăieşte destul de bine, dar unii vor şi luna de pe cer fără să muncească.
Comentarii