În urma controalelor pe linie de prevenire a Covid-19

Firme sucevene sancţionate de inspectorii de muncă din cauză că nu măsurau temperatura corporală

>Angajaţii nu purtau măşti de protecţie, constatate fiind, de asemenea, inexistenţa materialelor pentru dezinfectare, dar şi nerespectarea distanţei dintre mese

Amenzi totalizând 10.000 de lei au dat inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, în ultima săptămână, în cadrul unor acţiuni de control pe linia prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de Covid-19. Inspectorul-şef Romeo Butnariu face cunoscut că, din cele 357 de controale, 30 s-au întreprins pe timpul nopţii, fiind verificate 9.489 de locuri de muncă. În urma descinderilor, au fost depistate 140 de deficienţe, iar pentru remedierea acestora s-au dispus 151 de măsuri. Controalele efectuate s-au lăsat cu aplicarea a 139 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 136 de avertismente şi 3 amenzi însumând 10.000 de lei.

Romeo Butnariu arată că, pe durata controalelor, au fost descoperite mai multe deficienţe. Astfel, s-a constat că nu au fost afişate, la toate locurile de muncă, regulile de conduită obligatorie cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, atât pentru angajaţi, cât şi pentru toate persoanele care intră în spaţiul organizat de angajator, precum şi că măştile de protecţie nu erau folosite de toţi lucrătorii. Printre nereguli se numără, de asemenea, lipsa planului actualizat de prevenire şi protecţie, rezultat din reevaluarea riscurilor, inexistenţa materialelor pentru dezinfectare, dar şi nerespectarea distanţei dintre mese. Totodată, unele firme nu efectuau triajul epidemiologic, iar alţi angajatori nu aveau responsabil pentru verificarea temperaturii tuturor persoanelor care intră în unitate, precum şi a celei a lucrătorilor. În cele din urmă, controlorii ITM Suceava au constatat că, în contextul infectării cu noul coronavirus, nu a fost revizuită evaluarea riscurilor, organizarea locurilor de muncă fiind necorespunzătoare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI