> CNAIR, DGV şi CJ Suceava vor discuta prin videoconferinţă cu responsabili ucraineni modul de realizare a noului punct
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ai Direcţiei Generale a Vămilor (DGV) din cadrul ANAF şi cei ai Consiliului Judeţean Suceava urmează să participe la o videoconferinţă cu responsabili ucraineni privind înfiinţarea unui nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina de la Siret aferent drumului de viteză A7.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că în cadrul documentaţiei tehnice întocmite de CNAIR pentru realizarea rutei rapide Siret – Suceava – Paşcani, prin caietul de sarcini s-a solicitat viitorului prestator realizarea unui nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina.
El a spus că, în acest sens, în perioada următoare, va fi organizată o videoconferinţă la care să participe reprezentanţii CNAIR, ai Direcţiei Generale a Vămilor şi CJ Suceava, precum şi reprezentanţii structurilor omoloage din Ucraina.
Flutur a menţionat că, odată cu realizarea autostrăzii A 7, pe tronsonul Siret – Suceava se va proiecta şi construi un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina la Siret.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a menţionat că, din partea autorităţii judeţene, la această videoconferinţă va participa vicepreşedintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc.
„Va fi o primă discuţie la nivel de experţi privind înfiinţarea punctului de trecere a frontierei de la Siret aferent autostrăzii A 7. Este important, pentru că acest punct de trecere a frontierei este unul ce va trebui conectat cu infrastructura rutieră a ţării vecine şi nu trebuie să uităm că este un punct vamal la intrarea în Uniunea Europeană” a spus Gheorghe Flutur.
El a precizat că noul punct de trecere a frontierei va trebui inclus în studiul de fezabilitate şi va fi proiectat de asocierea care a câştigat licitaţia organizată de CNAIR. (N.B.)

























Comentarii