Volt România lansează un apel pentru proiecte legislative care, prin intermediul Iniţiativei Cetăţeneşti Europene, pot contribui la modelarea şi dezvoltarea Uniunii Europe, o uniune cu aceleaşi drepturi şi oportunităţi pentru toţi cetăţenii săi.
Potrivit unui comunicat de presă, Iniţiativa Cetăţenească Europeană este un instrument de lobby, prin intermediul căruia orice idee care reuşeşte să strângă 1.000.000 de semnături din cel puţin şapte ţări diferite ajunge să fie dezbătută de către Comisia Europeană şi, ulterior, implementată, dacă este aprobată.
Printre iniţiativele care au reuşit să strângă cele 1.000.000 de semnături se numără interzicerea experimentelor pe animale, interzicerea glifosatului şi a altor pesticide toxice sau dreptul la apă potabilă pentru fiecare persoană.
„Mişcarea politică Volt România îi invită pe toţi cei care doresc să se alăture demersului stabilirii unui obiectiv comun la nivel european să participe la dezbaterea online ce va avea loc în data de 1 iulie, de la ora 19, şi la alegerea propunerii finale ce va fi înaintată de Volt Europa” se spune, printre altele, în comunicat. (D.L.)


























Comentarii