Parastas pentru un renumit teolog român din Cernăuţi

80 de ani de la moartea lui Valerian Şesan

La 24 mai 2020, cu două săptămâni întârziere (pandemia!), în Cimitirul Central din Cernăuţi a avut loc oficierea unui parastas la 80 de ani de la moartea marelui teolog român Valerian Şesan. Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele Cristofor de la capela mitropolitană, participând câţiva reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Cernăuţi: Ştefan Broască, vicepreşedinte al Asociaţiei ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul”, Vladimir Acatrini, preşedintele Societăţii Bibliotecarilor Bucovineni, Vasile Răuţ, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, Nicolae Costaş, profesor, ghid la Universitate, Dragoş Olaru, arhivist, Nicolae Hauca, jurnalist, blogger, Mihai Grosu, jurnalist-fotograf, Dumitru Fedorcea, membru în conducerea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Un cuvânt despre marele teolog bucovinean şi familia Şesan a rostit arhivistul Dragoş Olaru.

În cadrul ceremoniei religioase au fost pomeniţi şi Constantin Mandicevschi (ziua de naştere 24 mai 1859), renumit cărturar bucovinean, Grigore Pantazi, înaintaş bucovinean, om de teatru, important scenograf cu realizări artistice la Viena, precum şi Miron (Mihai) Călinescu, teolog, profesor al lui Mihai Eminescu.

ŞESAN, Valerian – n. 28 iunie 1878, în Slobozia Rarancei – Bucovina (azi, Ucraina) – d. 10 mai 1940, Cernăuţi. Studii: Gimnaziul român clasic din Cernăuţi (1888-1896), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1896 – 1900), care-i conferă doctoratul în 1901. Continuă studiile la facultăţile de drept din Cernăuţi, Viena şi Praga, cu doctorat în drept la Praga în 1916, studii de specializare la Universitatea din Atena şi la Ierusalim (1906 – 1907), apoi la academiile teologice din Kiev, Moscova şi Petersburg (1907 – 1908).

În 1918 Şesan a fost hirotonit preot; în 1920 a fost făcut protopop. Din 1911 până în 1939, a ocupat funcţia de traducător ceh pentru curtea locală de apel. Docent pentru dreptul bisericesc la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1913), profesor titular (1919 – 1940); decan al Facultăţii (1921 – 1922), rector al Universităţii din Cernăuţi (1923 – 1925 şi 1927 – 1930). A studiat la Praga după 1904. Aici a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Bozena Maria Nemcova [Nemec], o mare admiratoare a teatrului de păpuşi. A studiat şi la Viena, Atena, Ierusalim, St. Petersburg. Împreună cu Bozena Nemec îi încurajează şi îndrumă pe copiii săi Milan Şesan şi Vera Mora (Carolina Şesan) să creeze un mic teatru de păpuşi. La congresul de înfiinţare a Uniunii Mondiale a Marionetiştilor (UNIMA) (Praga, 1929), la care Valerian Şesan a participat împreună cu copii săi, el a reprezentat România, ţară care a devenit astfel una dintre cele şapte ţări fondatoare ale acestei organizaţii internaţionale. A participat activ în diferite societăţi şi asociaţii, cum ar fi Academia ortodoxă (1899-1900), societatea muzicală Armonia (1896). A fost fondator al ziarului Glasul Bucovinei (1918), al societăţilor Arboroasa (1921) şi Junimea (1925). Autor a numeroase cărţi, manuale, articole, traduceri în domeniul dreptului bisericesc. Comandor al Ordinului Coroana României – 1922; Răsplata Muncii pentru biserică – 1923; Mare Ofiţer al Ordinului Sfântul Mormânt (Ierusalim 1930).

Drd. VLADIMIR ACATRINI

Foto: NICOLAE HAUCA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: