> Cu toţii sunt cercetaţi penal
Cel puţin trei şoferi băuţi au fost depistaţi, duminică, pe şoşele din judeţul Suceava, arată un comunicat al IPJ Suceava.
În primul caz este vorba despre un bărbat de 44 de ani, din comuna Şerbăuţi. Maşina acestuia a fost oprită pentru control pe DJ 178B pe raza comunei Satu Mare. Testarea cu aparatul etilotest a arătat un rezultat de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat celui de la volan mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt caz a fost depistat în urma unui control în trafic pe raza comunei Horodnic de Jos. Şoferul, de 38 de ani, din comuna Voitinel, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cel de al treilea caz, un rădăuţean de 38 de ani a condus pe DN 17A, aproape de intrarea în comuna Dorneşti, având o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cele trei cazuri s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. (N.B.)

























Comentarii