„Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină !”

„Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,/ Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;/ C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină/ Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,/ Se stinse-o dalbă stea!” (Mihai Eminescu)

Acestea sunt versurile scrise de Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, la moartea profesorului său bucovinean, Aron Pumnul. Cred că sunt potrivite şi acum, la trecerea la cele veşnice a ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţiului.

Este extrem de greu să găseşti cuvintele potrivite în acest moment trist pentru întreaga creştinătate, marcat de trecerea spre cele veşnice a celui care vreme de 29 de ani s-a aflat în fruntea clerului bisericesc bucovinean şi care şi-a închinat întreaga viaţă ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Pimen.

A slujit biserica, ca un adevărat Apostol, vreme de 67 de ani, cu dragoste de Dumnezeu şi oameni. Pentru unii dintre noi, creştinii, a fost un adevărat model, pentru alţii a reprezentat un slujitor al bisericii, dar, indiferent de situaţie, acest OM rămâne un adevărat simbol al Bucovinei, un OM care ne-a marcat tuturor existenţa într-un fel sau altul, un OM care a marcat nu numai istoria acestui ţinut binecuvântat şi chiar al ţării. Pentru asta trebuie să-i cinstim şi să-i preţuim memoria.

Am convingerea că nu avem căderea de a-i judeca trecutul. În fond, după cum zicea Oscar Wilde, „Orice sfânt are un trecut şi orice păcătos are un viitor”. Avem, în schimb, datoria de a rămâne oameni, iar omenescul din noi înţelege această pierdere ca o despărţire dureroasă de sacralitate. Pentru că Arhiepiscopul Pimen reprezenta legătura simbolică a acestui pământ, în care cu toţii ne vom întoarce la vremea noastră, cu sacrul divinităţii.

Personalitatea sa va face parte pentru totdeauna din sufletul Bucovinei, marcând pentru veşnicie destinul acestei zone.

 A lăsat în urma sa adevărate pilde de credinţă, înţelepciune, perseverenţă, smerenie şi dăruire faţă de credincioşi şi lumea bisericească, fiind toiagul de care s-a sprijinit credinţa ortodoxă când a fost lovită de asupririle acestui secol încă neînţeles pe deplin.

Îi mulţumim pentru tot ce ne-a dăruit de-a lungul vieţii sale, pentru tot ce ne-a învăţat, sperând să ne ierte dacă i-am greşit cu ceva şi ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l aşeze de-a dreapta Sa, spre odihna lui veşnică!

Senator

prof. VIRGINEL IORDACHE

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: