Finanţate din fonduri europene

Se reiau lucrările de reabilitare a sediului Primăriei Suceava, singurul proiect întrerupt de Covid-19

>„Se lucrează la toate celelalte proiecte europene şi facem tot posibilul să le terminăm în grafic” a precizat primarul Ion Lungu

Proiectul de reabilitare a sediului Primăriei Suceava, suspendat din cauza crizei de sănătate publică generată de epidemia de Covid-19, a fost repus pe tapet începând din această săptămână. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, potrivit căruia acesta este singurul din cele zece proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă ale municipalităţii întrerupt în această perioadă. Edilul-şef arată că, sistate pe 1 aprilie, intervenţiile vor viza doar exteriorul imobilului care adăposteşte direcţiile şi serviciile executivului.

„A venit această criză a coronavirusului şi am suspendat lucrările. Dar, de luni, din 18 mai, se lucrează la partea exterioară, proiectul presupunând intervenţii şi la interior. În prezent se lucrează la toate cele zece proiecte europene şi facem tot posibilul să le terminăm în grafic” a subliniat Ion Lungu. Ordinul de începere a lucrărilor de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei Suceava a fost dat în a doua decadă a lunii aprilie 2019, contractul de execuţie cu Loial Impex, firma câştigătoare a licitaţiei, fiind semnat pe 15 aprilie. Reactualizat la 6,69 milioane de lei fără TVA, proiectul are o durată de realizare de 24 de luni, printre principalele intervenţii vizate numărându-se îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii; reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor de preparare şi transport ale agentului termic; utilizarea resurselor regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum; montarea unei pompe de căldură; demontarea caloriferelor şi înlocuirea cu ventilo-convectoare; înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă; înlocuirea lifturilor şi a circuitelor electrice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: