Pentru dotări necesare spitalelor din judeţ

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a strâns 100.000 de euro prin platforma „Alături la greu”

Platforma „Alături la greu”, iniţiată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, a reuşit să strângă, în mai puţin de două luni, suma de 100.000 de euro, bani pentru dotarea spitalelor din judeţul Suceava cu aparatura necesară îngrijirii pacienţilor care suferă de Covid-19.

Campania de strângere de fonduri a fost susţinută de mai mulţi donatori importanţi, între care Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Europei Occidentale şi Meridionale.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a achiziţionat deja echipament de protecţie şi aparatură medicală suplimentară pentru spitalele din Suceava, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc, fiind donate şi un ventilator, cinci aparate de monitorizare a funcţiilor Drager VISTA120S, concentratoare de oxigen şi un ecograf Doppler Color portabil de ultimă generaţie.

Totodată, urmează să fie donată aparatură medicală şi pentru spitalele din Rădăuţi şi Fălticeni.

La începutul crizei de sănătate Covid-19, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a mai donat un sistem performant de testare şi 2.000 de kituri de testare în valoare totală de 100.000 de euro, pentru ca Spitalul Judeţean Suceava să poată depista infecţia cu coronavirusul care produce Covid-19. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI