Preconizata relaxare care va veni după ridicarea stării de urgenţă cauzată de pandemia cu coronavirus va da posibilitate, se pare, tuturor celor implicaţi în sporturile individuale să îşi continue antrenamentele.
Pentru sporturile individuale, competiţia supremă de recunoaştere a valorii este cea a Jocurilor Olimpice. Aşa cum am mai menţionat cu alte ocazii, nu mai este vremea participării cu un număr de sportivi, campioni locali, cu tot cu steagul ţării respective, ci sunt runde de calificări grele pentru a realiza baremul pentru olimpiadă.
Acesta este visul oricărui sportiv şi este ţelul de bază şi pentru mărşăluitorul sucevean Andrei Gafiţa. Sportivul de la CSM Suceava, pregătit de antrenorul Radu Mihalescu, are şansa de a lupta pentru calificarea la JO de la Tokyo, amânată pentru 2021.
„Faptul că se preconizează ridicarea anumitor restricţii, care ne-au afectat rău, este un lucru deosebit pentru o parte dintre sportivii noştri. Multiplul campion naţional Andrei Gafiţa are şansa să îşi reia treptat programul de pregătire pentru că poate ajunge la JO de la Tokyo, competiţie care se preconizează a fi una epică.
Sportivul nostru ştie cu ce se va lupta şi a continuat şi în perioada de carantină să se pregătească exemplar. Ne vom relua antrenamentele organizate în aer liber şi sunt convins că lucrurile vor reveni la normal.
Alături de Andrei Gafiţa vom mai avea posibilitatea, din momentul relaxării, de a continua pregătirea şi cu Diana Angelescu, campioană naţională la tineret de la CSM Suceava.
Este timp bun, un moment propice şi, la urma-urmei, o revenire la pregătirea normală de campion”, a declarat antrenorul Radu Mihalescu de la CSM Suceava.



























Comentarii