Handbal masculin

CSU din Suceava, în faţa unui moment de totul sau nimic

Federaţia Română de Handbal a luat o decizie finală în privinţa ediţiilor de campionat 2019-2020, care au fost întrerupte brusc în urmă cu două luni, din cauza pandemiei de coronavirus. Consiliul de Administraţie al FRH, de la începutul acestei săptămâni, a votat pentru încheierea sezonului pe teren.

În ceea ce priveşte campionatul Diviziei A masculin, care priveşte în mod direct gruparea CSU Suceava, conducerea federaţiei de profil a hotărât să îngheţe sezonul regulat şi să sară peste turneul semifinal, astfel că se va trece direct la disputarea meciurilor din turneul final, cu participarea echipelor clasate pe primele două poziţii în cele patru serii ale Diviziei A, este vorba de CSU Suceava şi Magnum Botoşani (Seria A), CSM Medgidia şi CSM Alexandria (Seria B), Szejke Odorheiu Secuiesc şi Universitatea Cluj (Seria C), CSM Oradea şi Unirea Sânicolaul Mare (Seria D).

Pe data de 19 iunie se vor juca primele meciuri eliminatorii după schema 1A-2B, 1C-2D, 1B-2A, 1D-2C, astfel: CSU Suceava – CSM Alexandria, Szejke Odorheiu Secuiesc – Unirea Sânicolaul Mare, CSM Medgidia – Magnum Botoşani şi CSM Oradea – Universitatea Cluj. A doua zi se vor confrunta câştigătoarele duelurilor CSU Suceava – CSM Alexandria cu Szejke Odorheiu Secuiesc – Unirea Sânicolaul Mare, şi CSM Medgidia – Magnum Botoşani cu CSM Oradea – Universitatea Cluj. Învingătoarele vor primi automat biletele pentru Liga Naţională, în vreme ce învinsele mai au o ultimă şansă de accedere în primul eşalon, în cadrul barajului pentru promovare în patru, programat între 28 şi 30 iunie, la care vor mai participa echipele clasate pe poziţiile 11 şi 12 în primul eşalon.

„Pentru noi este important să revenim pe teren. În principiu, ne vom bate cu cei mai buni jucători din eşalonul secund, mai devreme sau mai târziu, şi ca să ajungem în Liga Naţională trebuie să fim cei mai buni.

Vă daţi seama că suntem cu toţii nerăbdători să reluăm activitatea, vorbesc şi acum în fiecare zi cu jucătorii mei şi îmi spun că s-au săturat de stat în casă şi abia aşteaptă să vină din nou la sală.

Nu se ştie care va fi data în care vom reveni pe teren la antrenament, lucru care ar putea avea loc la jumătatea lunii mai. Pentru noi, care avem un obiectiv de îndeplinit, promovarea în primul eşalon este esenţială.

Prelungirea stării de carantină la Suceava ne-ar pune în imposibilitatea de a relua antrenamentele în acest moment în care este vorba de totul sau nimic, din punct de vedere sportiv, economic sau uman.

Sperăm să nu mai apară nimic neprevăzut la Suceava în zilele următoare şi să ieşim din starea de carantină odată cu restul regiunilor din România.

Pentru jucătorii noştri, care sunt în majoritate sub 25 de ani, este momentul în care să arate că au energie. În fapt, ne vom lupta după programul prevăzut de FRH, la capătul unui întreg sezon competiţional, într-un meci eliminatoriu. Pentru noi este vorba de jocul direct cu HC Alexandria, grupare care ne-a învins în Cupa României în ediţia precedentă.

Oricum, după eventualul turneu semifinal şi apoi cel final, ar fi trebuit să ne luptăm cu cei mai buni ca să ajungem în Liga Naţională. Nu s-a schimbat nimic, ne vom bate cu oricine va trebui pentru promovare”, a declarat antrenorul echipei CSU din Suceava, Adrian Chiruţ.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI