Oamenii, de-a lungul vremurilor, nu au putut trece nepăsători pe acest pământ, ori fără a se întreba: cine suntem şi de unde venim? Om muritor sunt şi eu şi trebuie să mărturisesc cu bucurie că am scormonit şi că am găsit unele mărturii foarte, foarte interesante despre locurile mele natale, despre oraşul meu de adopţie, Fălticeni, cât şi despre alte sate din apropiere, pe care le cunosc şi pe uliţele cărora m-au purtat paşii.
Mi se pare firesc să încep cu Ciumuleşti (Ciumăleşti, Ciomăleşti), satul meu drag, astăzi Vadu Moldovei, sat unde am văzut lumina soarelui, unde m-a legănat copilăria, unde am dezlegat tainele abecedarului, unde am cunoscut oameni frumoşi şi gospodari, unde mi-am desfătat sufletul cu frumuseţile naturii, unde timp de aproape 25 de ani am fost şi eu dăscăliţă, unde iarna m-am mângâiat cu colindele, iar vara cu cântecele, sat în cimitirul căruia se odihnesc, după o viaţă zbuciumată, moşii şi strămoşii mei.
Mă voi apleca astăzi asupra unor oiconime care mi-au atras atenţia şi m-au făcut să cuget. Există mai multe presupuneri în ceea ce priveşte numele de Ciumuleşti. Cuvântul ciumă, ciumal însemna coamă de deal, deal înalt (în daco-română), şi, într-adevăr, pentru a ajunge la Ciumuleşti-Gane, oamenii o luau pe o cărare pe sub Dealul Severin, ori Dealul Severinului. Este cât se poate de întemeiat acest punct de vedere, cum că numele Ciumuleşti vine de la ciumă = deal, având în vedere faptul că satul este înconjurat de dealuri: Dealul Calna, Dealul Severin (Suverin), Costeşti (coastă de deal), Dealul Cireşului (cireş = lat. cerasus; “deal la Ciumuleşti unde creşteau cireşi sălbatici”, după cum spune Mihai Camilar în cartea sa “Zona etnografică Fălticeni”, 131), Botalău (Bulătău), “deal la Ciumuleşti” (Mihai Camilar, op.c., 128) etc. Aceşti termeni descriu forma de relief care predomină în zonă, dealul. Iată ce spune Dumitru Loşonţi1 în “Topomine româneşti care descriu forme de relief”, despre cuvântul ciumă: “Ciumă a circulat în dacoromână nu numai cu sensurile de umflătură, ci şi cu cel de înălţime, vârf de deal sau de munte. În aromână cuvântul ciumă însemna partea cea mai înaltă, vârful. Cuvântul provine din latinescul cyma care a avut sensul de vârf. Regăsim însă şi influenţa grecească în limba română; sensul s-a păstrat şi în italienescul cima, cât şi în franţuzescul cime. Aşa cum a presupus Vasile Ioniţă (NLB 201, 233), n-ar fi exclus ca Ciumu să nu aibă la bază un antroponim, ci pe cium, perechea masculină a lui ciumă”.
S-a mai întâmplat ca un sat să-şi fi împrumutat numele de la stăpânul locului, de la boierul care îl administra şi îl stăpânea. Aşa s-a întâmplat şi în cazul satului Ciumuleşti, stăpânit de boierul Ciumală, a cărui soţie devine Ciumuleasa (a trăit, nu cunosc exact datele, o fumeie Maruşca Ciumuleasa din Ciumăleşti) şi al cărui fiu era Ciumalevici. În acest sens vine cu argumente Anca Bercaru în lucrarea sa “Derivarea numelor feminine în limba română”2: “Ciumuleasa, soţia lui Ciumalevici (Costăchescu II, 753), are la bază un Ciumulea, Ciumalea (Costăchescu II, 214), temă antroponimică care se găseşte şi în numele topice Ciumalu, Ciumăleşti, Ciumuleşti (Costăchescu II, 214). Toate aceste nume sunt raportate în DOR 241 la apelativul ciumă”. Întâlnim, deci, derivate ale numelor de familie, astfel: Ciumală, Ciumă, Cium.
O altă variantă a alegerii numelui de Ciumuleşti este aceea cum că, în timpul unei epidemii cumplite de ciumă, oamenii şi-au dat seama că soluţia salvatoare ar fi aceea de a-i trimite în carantină pe cei infectaţi, dar nu orice fel de carantină, ci peste o apă curgătoare. Cei trimişi peste apa Moldovei nu au murit toţi, ci şi-au întemeiat familii şi gospodării. Deci descoperim trei variante posibile în alegerea numelui satului Ciumuleşti: ciumă-deal, boierul Ciumală şi ciuma, cumplita boală.
Există dovezi arheologice ale populării acestor locuri încă din sec. II-III, IV-V, VI-VII, aici nepătrunzând stăpânirea romană, vorbindu-se în documente de dacii liberi. Tot pe aici au trecut hoardele turceşti înspre cetatea Sucevei (1476, 1485, 1538), iar în timpul celui de al Doilea Război Mondial, frontul s-a desfăşurat pe aliniamentul râului Moldova.
Oamenii îşi întemeiau aşezările săteşti de-a lungul cursului unor ape, aşezări traversate de un drum principal (ex. şoseaua Fălticeni-Roman) din care se răsfirau uliţele. Este lesne de înţeles acest lucru, gândindu-ne că majoritatea trăiau din munca palmelor, din cultivarea pământului şi creşterea animalelor, deci aveau nevoie de acces la o sursă sigură de apă. Iată ce spune Mihai Camilar: “În ultima decadă a sec. al XIX-lea… 1140 ha porumb la Ciumuleşti, 72 ari grâu la Ciumuleşti, 474 ha ovăz la Ciumuleşti, 171 ha orz la Ciumuleşti, 38 ha fasole la Ciumuleşti, 276 fălci fâneţe la Ciumuleşti”4. De cele mai multe ori, satele îşi luau numele apei pe malul căreia se aflau, într-o luncă sau în apropierea unui vad de apă, ceea ce le permitea să realizeze schimburi de mărfuri cu alte sate. Exemplu: Vadu Moldovei. Moldova este un hidronim foarte vechi, care (alături de Suceava şi Sasca) vorbeşte de existenţe gotice în zonă. Formele gotice Molde, Mulde (de la germanul Mulda) se traduceau prin pământ fără stăpân5. Pe sigiliul cetăţii Baia, prima capitală a statului feudal Moldova, regăsim forma Moldavia, o variantă latinizată. De obicei satele se aflau pe un mal al unei ape, dar în sec. XVI-XVII încep să apară aşezări omeneşti dispuse pe ambele maluri. Cel mai elocvent exemplu este Bărăşti, sat din com. Vadu Moldovei şi satul Bărăşti din Boroaia, de pe celălalt mal al râului Moldova (Bărăşti Gane – Bărăştii Popii). Satul Bărăşti se afla în imediata apropiere a vărsării Rîşcăi în râul Moldova şi şi-a împrumutat numele de la antroponimul Bara, Bora + sufixul-ăşti.
La fel s-au petrecut lucrurile şi cu numele Şomuz (Şumuz). Topicul Şomuz este de origine peceno-cumană, după mărturia lui C-tin Ciuhotaru6 (“Observaţii cu privire la procesul de formare şi de consolidare a statului feudal Moldova în sec. XI-XIV”. Trebuie să spunem că Şomuzul Mare străbate bazinul etnografic al oraşului Fălticeni pe o distanţă de 45 km şi se varsă în Siret la Dolhasca (a primit “satul Ciumăleşti cu moara şi podul umblător şi cu toate vechile sale hotare să-şi facă curte în acest sat şi mori pe Siret”/ 1445).
Satul Ciumuleşti-Vadu Moldovei are în componenţa sa mai multe sate: Cămârzani, Dumbrăviţa, Movileni, Mesteceni, Nigoteşti, Ioneasa, Ciumuleşti-Gane şi Vadu Moldovei. Este interesant de trecut în revistă câteva lucruri referitoare la toponimul acestor sate încărcate de istorie. În primul rând, pe Dealul Calna a existat satul Calna, cu pădure deasă şi bogată, din păcate şi satul a dispărut, şi pădurea, datorită defrişărilor necontrolate, lucru despre care ne vorbeşte şi Petru Tomegea în “Valea Rîşcăi – toponimie şi antroponimie”: “Mrea Rîşca cumpără satul Calna (Câlna) pe Şomuz. Iată o mărturie din 17 martie 15987,8: “Unele sate au dispărut: Calna cu vatra între Dumbrăviţa, Cămârzani şi Ciumuleşti, şi satul Răcileşti, fost sat lângă Dumbrăviţa9”. Şi Mihai Camilar spune despre Calna: “un fost sat şi izvor de apă10”. Un alt lucru interesant am descoperit, şi anume acela că, în urmă cu sute de ani, albia râului Moldova ar fi trecut pe sub dealul Calna, şi, într-adevăr, am observat că în unele locuri ogoarele au mult pietriş şi scoici mici. Ce să caute acele scoici pe ogoarele oamenilor?
De satul Cămârzani (oiconim) este strâns legat cel al familiei Mortzun, însă cu mult în urmă, în negura vremii, a existat un Cămârzan, bărbat de origine armeană, care a devenit administratorul acestui loc. Găsim lucruri interesante despre “pictoriţa Florica Morţun, cea care şi-a descoperit târziu vocaţia pentru arta plastică. Descendentă a Morţuneştilor de la Cămârzani, înrudită cu V.G. Morţun de la Contemporanul, tânăra a urmat Şcoala populară de artă din Iaşi” (Eugen Dimitiru – “Oraşul muzelor”).
Unele sate s-au întemeiat prin poienile pădurilor. Este şi cazul satului Dumbrăviţa, defrişările masive fiind dovada că omul schimbă înfăţişarea locului, uneori în defavoarea naturii. Numele de Dumbrăviţa s-a format prin derivare, de la substantivul dumbravă (lb. slavă), căruia i s-a adăugat sufixul-iţa, rezultând un diminutiv toponimic. Dovezi arheologice descoperite sunt mărturie a existenţei satului Dumbrăviţa, cât şi a satului Nigoteşti, încă din Epoca Fierului. În anul 1832, când holera a băgat spaima în oameni, aceştia fugeau din satele de prin Moldova în locuri mai sigure: “şi şamesul şi tovarăşul meu s-au depărtat cu toate casele lor şi s-au dus cel dintâi la satul Dumbrăviţa” şi l-au lăsat singur.11
Despre Nigoteşti ştim că este un sat format din negustori veniţi din partea Ardealului, de peste munţii din Transilvania.
De satul Ioneasa putem spune că se afla în proprietatea boierului Ionescu. Prin anul 1832 a fost adus la Fălticeni “colonelul Nicolae Singurof, ofiţer de stat major în armata ţarului, să organizeze oştirea Moldovei. Colonelul se va stabili după 1849 la moşia Ioneasa, din apropierea Fălticenilor, dăruită de către domnitor. Prin 1860 se mută în oraş. Moare prin 1880, fiind înmormântat la cimitirul Tâmpeşti. Exhumat ulterior, osemintele sale şi ale soţiei au fost mutate la Dumbrăviţa”. Iată alte mărturii despre istoria locurilor mele natale, datorită dlui Eugen Dimitriu.
Mesteceni este un toponim provenit din nume de plante, arbori, aici mestecenii, încă o dovadă clară a existenţei unor păduri pe dealurile acestea piemontane. “Mesteceni – loc în care a fost o frumoasă pădure de mesteceni”. (Mihai Camilar, 139). Toponimele Mesteceni, Dumbrăviţa vorbesc de pădurile de odinioară care au adăpostit oamenii, le-au oferit sursă de hrană şi materie primă pentru construcţii. Tot în întărirea ideii că locurile erau bogate în păduri vine şi Mihai Camilar care vorbeşte despre “Găvan – deal şi pădure la Ciumuleşti care prezintă şi o adâncitură destul de evidentă” (p. 136).
La fel se întâmplă şi în cazul satului Movileni, com. Vadu Moldovei. În slava veche întâlnim forma mogyla (movilă). Numele Movileni desigur că descrie o formă de relief, movila. În acest sat multe familii au purtat şi încă au numele de familie Movileanu, de aceea există expresia “neamul Movilenilor”. Găsim documente care vorbesc despre Movileni în 1804.
Vorbind despre satul Ciumuleşti-Gane, desigur că vorbim despre boierii Găneşti, despre familia spătarului Gane Enacache şi soţia sa Zoiţa, care au avut trei copii: Epraxia (căreia probabil i-a dat ca zestre satul Praxia), Enache Gane şi Matei Gane (tatăl lui Nicu Gane). Este clar că satul a fost botezat după numele stăpânului Gane. Numele Gane (cf.srb.) derivă din Gavrilo. Oamenii locului acum pronunţă Ganea, iar locuitorii sunt găneni. “Neamul Gănesc a venit în Moldova odată cu descălecătorii, prin anul 1360. Regele Ungariei îi confiscă domeniile, pentru că a însoţit pe necredinciosul voevod Bogdan… Pe vremea lui Ştefam cel Mare trăia boierul Alex. Gane, care avu fiu pe Ilie Gane cupărelul. Prin anul 1587, în timpul lui Petru-Vodă Şchiopul, întâlnim pe Miron Gane, pârcălab de Soroca” (Vasile Costăchescu, 7, “Istoria oraşului Folticeni”). De mare folos ne sunt şi rândurile dlui Eugen Dimitriu12 (“Oraşul muzelor”) care ne aduce noi lămuriri în ceea ce priveşte această familie: Ienache (Enacache) Gane “a fost fiul banului Ioniţă Gane şi al Ecaterinei (n. Buznea), ivindu-se pe lume, la 30 nov. 1787, pe moşia Ciumuleştilor din ţinutul Sucevei (aşadar, la sud de hotarul ce despărţea Moldova de Bucovina, fiind, pare-se, unul dintre primii copii pe care i-a avut familia. Unul dintre fraţi, Matei, va fi tatăl scriitorului Nicu Gane”.
La ieşire din Vadu Moldovei spre satul Roşiori, există o apă stătătoare, nu impunătoare ca suprafaţă, dar foarte adâncă, fără fund, de unde animalele căzute nu mai pot ieşi. Este vorba despre Bolătău (Bulătău). Mereu am fost fascinaţi de legenda Bolătăului în care se spune că au căzut turcii într-o bătălie purtată cu Ştefan cel Mare.
Mihai Camilar ne mai spune că în anul 1790 în Dumbravitza existau 20 de case, în Beresty (Bărăşti) existau 80 de case, iar în Kemersany (Cămârzani) 5 case.13 În a doua jumătate a sec. al XVIII-lea în Ciumuleşti vieţuiau 300 suflete, iar în Nigoteşti 200 de locuitori14.
Alte aspecte toponimice. Limba română s-a dezvoltat de-a lungul zecilor, sutelor de ani şi datorită unor împrejurări istorice care au marcat existenţa oamenilor. Multe localităţi au dispărut, altele au apărut, ori şi-au schimbat numele. Indiferent care au fost cauzele adoptării sau schimbării numelui, localităţile s-au dezvoltat, s-au extins, oamenii şi-au continuat viaţa cu bune, cu rele.
Am văzut şi ştim cu toţii cum şi-au luat numele unele localităţi: ori de la întemeietor, ori de la boierul care le stăpânea (toponime antroponimice, aşa cum este cazul satului Ciumuleşti-Gane care şi-a luat numele de la boierii Găneşti), ori în funcţie de forma de relief predominată în zonă (ex: Movileni – termen entopic). Alteori, un simplu apelativ, de exemplu “dealul”, a contribuit la formarea unui substantiv comun, şi anume un nume de deal: Dealul Cireşului, Dealul Severin, Dealul Calna etc. La fel s-a întâmplat şi cu substantivul “pădure”: Pădurea Horaiţa, Pădurea Focşa.
Au avut loc o serie de modificări lingvistice impuse de graiul oral, deoarece oamenii simpli de la ţară căutau forme mai simpliste de comunicare. Astfel, a dispărut articolul hotărât singular masculin “l” din unele substantive comune care denumeau locuri, sate: Cotu Donului, Cotu Băii etc. Pronunţia moldovenească a făcut ca locuitorii acestei zone să pronunţe unele cuvinte prin închiderea lui “ă” final (în Luncî, la Moarî, Valea Sacî), închiderea lui “e” neaccentuat (Fântâna Mari), dar şi deschiderea lui “e” accentuat atunci când numele unei localităţi îşi lua numele de la o familie care administra locul (Movileanu – Movileni) etc.
O altă modalitate de dezvoltare a limbii române este aceea a formării de noi cuvinte prin adăugarea sufixelor şi naşterea unor noi oiconime (nume de locuri). Voi face referire aici îndeosebi la localităţile din comuna Vadu Moldovei. Sufixele au contribuit la formarea substantivelor comune, cele mai multe la numărul plural. Dintre cele mai răspândite sufixe care au determinat naşterea numelor unor localităţi, amintim: -ăşti: Bărăşti (pl.);n -ea: Ganea (de la boierii din fam. Gane); -easa: Ioneasa (sg., fem., posibil nevasta boierului Ionescu); -eni: Movileni (pl.), mai mulţi din familia Movileanu; Găneni (poreclă, pl.), locuitorii din Ganea; -eşti (sufix colectiv): Ciumuleşti (pl.), Nigoteşti (pl), Costeşti (pl.), Spătăreşti (pl., cei care făceau spete pentru războiul de ţesut); (“procesul de trecere la sg. a iconimelor cu aspect de plural, motivat de necesitatea de a realiza o distincţie între numele localităţii şi al locuitorilor, sau pentru a realiza un acord cu generalul entopicului” (Dragoş Moldovanu, ex: Humuleşti, Ciumuleşti, Nigoteşti, Movileni, toate la pl.); -oaia: pădurea Fundoaia (sg., fem., articulat); -iţa: Dumbrăviţa (dumbravă, loc unde altădată era o pădure, derivare toponimică).
Unele substantive comune denumind un loc dintr-un sat, s-au format prin alăturarea de prepoziţiile “în” (În Luncă) şi “la” (La Moarî, La Vale, La Stânî, La Han, La Brigadî – nume nou).
Să concluzionăm: toponimia se ocupă cu studiul etimologic al locurilor, al localităţilor15 (sate, oraşe etc). Dacă în greacă topos = localitate, iar onoma = nume, este lesne de înţeles cu ce se ocupă toponimia. În comuna Vadu Moldovei (fostă Ciumuleşti) se întâlnesc fitonime (Pădurea Horaiţa, Pădurea Focşa, Mesteceni, Dumbrăviţa, Lunca Moldovei), hidronime (Moldova, Şomuz), limnonime (iazul Ioneasa), telmatonime (Bolătău), horonime (Ganea, Ciumuleşti, Cămârzani), oronime (Movileni, Dealul Costeşti, Dealul Cireşului, Dealul Calna, Dealul Severinului).
Multe mai sunt de spus, şi încă şi mai multe de descoperit. Să ne oprim o clipă din vâltoarea vieţii şi să ne întrebăm cine suntem şi de unde venim.
LENUŢA RUSU,
Fălticeni
1 Loşonţi, Dumitru, Toponime româneşti care descriu forme de relief, Ed. Clusium, 2000, p. 46-47;
2 Bercaru, Anca, Derivarea numelor feminine în limba română, Romanoslavica XLI;
3 Costăchescu, Mihai, documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. I-II, Iaşi, 1931-1932.
4 Camilar, Mihai, Zona etnografică Fălticeni, Ed. George Tofan, Suceava, 2014, p. 178;
5 Tomegea, Petru, Valea Râşcăi – Toponimie şi antroponimie, Ed. Junimea, Iaşi, 2018, p. 50.
6 Ciuhodaru, Ctin, Observaţii cu privire la procesul de formare şi de consolidare a statului feudal Moldova în sec. XI-XIV, Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie ,A. D. Xenopol”, Iaşi, 1979, p.172;
7 Tomegea, Petru, Valea Rîşcăi – Toponimie şi antroponimie, Ed. Junimea, Iaşi, 2018, p. 71;
8 Cf. Documente privind Istoria Românilor, vol. IV, p. 195;
9 Cristescu, Narcis, Istoria Sfintei Mri Râşca, Fălticeni, 1901, p. 11;
10 Camilar, Mihai, Zona etnografică Fălticeni, Ed. George Tofan, Suceava, 2014, p. 129
11 Paharnicul Iancu Kogălniceanu, ispravnic la Folticeni, unchiul viitorului Mihail Kogălniceanu
12 Dimitriu, Eugen, Oraşul muzelor, Ed. Bucovina istorică, Suceava, 2002;
13 Mihai Camilar, Zona etnografică Fălticeni, Ed. George Tofan, Suceava, 2014, p. 48
14 Topographische Beschreibung der im Jahre 1788 und 1789 von der K.K. Armee in Besitz genommen fund Moldavischen Bezirken.
15 Moldovanu, Dragoş, Tezaurul toponimic al româniei. Moldova, Ed. Universităţii Al. I. Cuza Iaşi, Iaşi, 2014.
Comentarii