Zilele USV 2020

>30 de ani de la transformarea Institutului de Subingineri în Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

 Istoria învăţământului superior la Suceava, care începe odată cu crearea, în anul 1963, a Institutului Pedagogic de 3 ani, „o continuare firească a eforturilor de perpetuare şi de îmbogăţire a tradiţiilor culturale şi de învăţământ formate de-a lungul secolelor de şcolile domneşti din nordul Moldovei, de la Academia de la Putna, Institutul Teologic şi Universitatea din Cernăuţi”, marchează o etapă de importanţă majoră în anul 1990, când Institutul de Subingineri de la Suceava se transformă în Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV).

Această etapă, începută pe 7 martie 1990, considerată cea de-a IV-a în parcursul instituţiei, a însemnat, în principal, consolidare academică, diversificare didactică şi dezvoltare ştiinţifică, alături de afirmare pe plan intern şi internaţional, urmărind obiective precum: individualizarea, flexibilizarea funcţională, marketizarea instituţională, sporirea capacităţii de integrare internaţională sau utilizarea noilor tehnologii de comunicare.

În acest an, programul manifestărilor dedicate aniversării a 30 de ani de la transformarea Institutului de Subingineri în Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, desfăşurate sub genericul „Zilele USV”, cuprinde o serie de evenimente dedicate studenţilor, absolvenţilor, cadrelor didactice, dar şi întregii comunităţi locale.

Zilele USV debutează joi, 5 martie, de la ora 8, cu expoziţia de fotografie „Itinerare geografice”, organizată de Departamentul de Geografie al Facultăţii de Istorie şi Geografie (responsabil: lector univ. dr. Dinu Iulian Oprea, parter, corp E). Începând cu ora 12, Biblioteca USV organizează o serie de manifestări sub titlul „Biblioteca universitară – spaţiu al dialogului cultural şi ştiinţific: Cititorii scriu şi recită” – invitat fiind Ana Maria Antonesei, masterand FLSC, an II; lansare de carte „Nu ştiu…”, autor Marian-Florin Morariu, student FDSA, anul I (prezintă: Ana Maria Antonesei); „Deschiderea Cărţii de Onoare a Bibliotecii USV” (sala de lectură cu publicaţii tehnico-economice, corp E, etaj I).

Vineri, 6 martie, va avea loc şedinţa festivă dedicată evenimentului aniversar, începând cu ora 9, în Aula Magna din corpul A, urmând ca din programul zilei să facă parte şi simpozionul „Alma mater sucevensis”, ediţia XX, organizat de Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice al Facultăţii de Istorie şi Geografie (ora 10.30, sala E210/E223, corp E); „Procesul simulat”, organizat de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, în colaborare cu ELSA (ora 11, Aula Magna, corp A). Începând cu ora 12, în sala de lectură cu publicaţii tehnico-economice, corp E, etaj I, Biblioteca USV organizează evenimentul „Omul şi Cartea”, avându-l ca invitat de onoare pe prof. univ. dr. ing. Mihai Grămăticu (USV) şi ca invitaţi speciali pe prof. univ. dr. ing. Vasile Puiu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, şi prof. univ. dr. Vasile Crăciun, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi. De la ora 14, în aula din corpul E, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei aniversează 20 de ani prin intermediul evenimentului „Întâlnire între generaţii”.

Zilele USV se încheie sâmbătă, 7 martie, cu două manifestări: activitatea de formare intitulată „Marketing educaţional. A fi sau a avea”, organizată de Biblioteca USV, conf. univ. dr. Alexandru Nedelea şi asist. univ. dr. Costel-Ioan Cioban (între orele 9 – 11.30 şi 14 – 17, aulă, corp E) şi lansarea volumului „Politicile SUA, Germaniei şi Rusiei în spaţiul românesc (1990-2018)”, autor conf. univ. dr. Florin Pintescu, care va fi prezentat de prof. univ. dr. Ştefan Purici şi de lector. univ. dr. Marcela Şlusarciuc. Organizatorii acestui eveniment sunt Biblioteca USV şi Facultatea de Istorie şi Geografie (ora 11.30, aulă, corp E). (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: