Placido Domingo: „Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acţiunile mele”

Tenorul spaniol Placido Domingo a declarat într-un comunicat remis unor companii mass-media că îşi asumă „întreaga responsabilitate pentru acţiunile” sale, după „mai multe luni” de reflecţie şi a cerut iertare „pentru durerea pricinuită” tuturor femeilor care l-au acuzat de abuz sexual înainte de demisia sa din postul de director general al Operei din Los Angeles, relatează EFE.

Potrivit portalului spaniol Noticias, Placido Domingo a dorit prin acest comunicat să-şi exprime respectul faţă de colegele sale de profesie, care în august 2019 „s-au simţit suficient de incomod pentru a putea vorbi” despre cele întâmplate.

După o pauză de câteva luni pentru a analiza acuzaţiile, Placido Domingo a explicat că s-a maturizat după această experienţă şi că, fără a fi în intenţia sa, „nimeni nu ar trebui să se simtă în acest fel”, a precizat el.

Placido Domingo şi-a subliniat „angajamentul” de a face o schimbare „pozitivă” în industria operei pentru ca „nimeni să nu mai fie nevoit să treacă prin aceste lucruri”.

Tenorul spaniol s-a exprimat astfel după ce în urmă cu mai multe luni au ieşit la lumină primele denunţuri de abuz sexual lansate împotriva lui de aproape 20 de femei.

Iniţial, Placido Domingo a negat acuzaţiile, afirmând că orice „abuz” ce ar fi fost comis în timp ce ocupa funcţii de conducere în structurile administrative ale Operelor din Washington şi Los Angeles ar fi fost „imposibil şi de neconceput”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI