Retrospectiva săptămânii

Săptămâna recordurilor negative

Săptămâna trecută a fost una dintre cele mai negative cu care s-a întâlnit leul în ultimii 30 de ani. Recordurile istorice au curs unul după altul, semn că BNR nu a mai putut să ignore presiunile din piaţă.

Joi şi vineri cursul euro a atins două noi maxime, de 4,7834 lei, respectiv 4,8026 lei, ceea ce deschide drumul către noile rezistenţe majore, cele de la 4,85 şi 4,9 lei. Comparativ cu finalul lui decembrie, aprecierea este de peste 2,3 bani.

Cotaţiile euro au crescut puternic în cursul nopţii de joi spre vineri pe pieţele externe, astfel că tranzacţiile din cea locală s-au realizat la sfârşitul perioadei în culoarul 4,796 – 4,808 lei, cu închiderea la 4,798 lei, iar cotaţia stabilită de BCE a fost de 4,8040 lei.

Pentru Florin Cîţu, mişcările de joi erau „marginale”, el precizând pe o reţea de socializare că „zlotul, forintul se depreciază pentru că sunt câteva mişcări de fluxuri internaţionale. Doar trompetele PSD-iste văd altceva”. Vineri, după depăşirea pragului de 4,8 lei, postările au lipsit.

Fiecare şedinţă a săptămânii abia încheiate a adus câte un nou record pentru dolar. Vineri, media a fost stabilită la 4,4462 lei, mai sus cu aproape 19 bani faţă de sfârşitul lui 2019.

Moneda elveţiană s-a apreciat la 1,061 – 1,065 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 4,4844 lei, la începutul perioadei, la 4,5258 lei, la finalul ei, maxim al ultimilor 5 ani, şi se apropie de recordul istoric de 4,5817 lei atins în 23 ianuarie 2015. De la sfârşitul lui 2019, creşterea francului este de aproape 12,3 bani.

Lira sterlină a fluctuat între 5,7074 şi 5,7511 lei, maxim al ultimilor 3 ani şi jumătate, cea de vineri fiind stabilită la 5,7406 lei.

Uncia de aur a încheiat săptămâna pe pieţele specializate la 1.626 – 1.648 dolari, astfel că preţul gramului de aur a urcat vineri de la 229,4268 la 233,5122 lei, al şaptelea record consecutiv al lunii februarie.

Tendinţa de scădere a inflaţiei, anunţată recent de guvernatorul Mugur Isărescu, este semnalizată şi de evoluţia descendentă a indicilor ROBOR. La începutul săptămânii BNR a atras de la băncile comerciale circa 4,4 miliarde lei, printr-o operaţiune de tip repo, la o dobândă de 2,50%, egală cu cea de politică monetară.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat săptămâna la 2,99%, minim care se mai înregistra la finalul lui noiembrie. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât la 3,11%, nou minim al ultimelor două luni, iar indicele la 12 luni a alunecat de la 3,19%.

Perechea euro/dolar a scăzut de la maximul de luni de 1,0851 la 1,0778 dolari, minim al ultimilor aproape 3 ani. Publicarea unor indicatori economici pozitivi din zona euro a produs vineri o creştere la 1,0784 – 1,0864 dolari, bursele americane închizând la 1,0848 dolari.

Volatilitatea bitcoin a fost mare, cotaţiile mişcându-se pe platformele specializate în culoarul 9.400 – 10.300 dolari.

Analiza cuprinde perioada 17 – 21 februarie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: