Salcea

Neatenţia în trafic a cauzat un accident rutier în lanţ

> O persoană a ajuns la spital

 Două autoturisme au intrat în coliziune, miercuri seara, pe DN 29 din localitatea Salcea, din cauza neatenţie unui şofer.

Impactul s-a produs după ce un tânăr de 19 ani, din Salcea, fiind la volanul unui autoturismul marca Audi şi având alte preocupări de natură a-i distrage atenţia, a intrat în coliziune faţă – spate cu autoturismul marca Renault Megane, condus regulamentar de un bărbat de 30 ani, din Botoşani, pe care l-a proiectat într-un autoturism Dacia Logan, care circula regulamentar în faţa sa, condus de un alt botoşănean, de 60 ani.

Autoturismul Dacia Logan era oprit în spatele altor două autovehicule, primul semnalizând intenţia de a vira la stânga, pe str. Progresului din Salcea.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a unuia dintre şoferi, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „traumatism coloană lombară”.

Conducătorii auto implicaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI