Parc ştiinţific şi tehnologic la Siret, cu fonduri europene

> Gheorghe Flutur anunţă că proiectul este realizat de Primăria Siret în cooperare cu CJ Suceava şi USV: Este un proiect care contribuie la dezvoltarea economică a zonei

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, sâmbătă, că în Parcul Industrial din Siret urmează să fie înfiinţat un parc ştiinţific şi tehnologic în urma unui proiect cu finanţare europeană.

„Încă o veste bună pentru judeţul Suceava! A intrat în linie dreaptă pentru finanţare proiectul pentru înfiinţarea parcului ştiinţific şi tehnologic din cadrul Parcului Industrial Siret, aflat în apropierea graniţei cu Ucraina. Finanţarea, în valoare de 4 milioane de euro, va fi asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa 1” a declarat Gheorghe Flutur.

El a menţionat că obiectivul este realizat printr-un parteneriat încheiat între oraşul Siret, Consiliul Judeţean Suceava şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Potrivit lui, în cadrul proiectului se va realiza o construcţie în care va funcţiona un centru de inovare şi instruire, un modul IT şi un modul specific activităţii de fabricaţie şi teste de laborator pentru componente industriale.

Preşedintele Flutur a arătat că obiectivul parcului ştiinţific şi tehnologic este de a asigura transferul tehnologic al rezultatelor cercetării, formarea tinerilor din judeţul Suceava pentru activitatea de cercetare, stimularea potenţialului novativ şi tehnico-ştiinţific al cercetătorilor şi studenţilor din USV, atragerea de fonduri şi companii, inclusiv companii străine, pentru activităţi în cadrul parcului.

Domeniile de interes ale proiectului cu finanţare europeană vizează tehnologia informaţiei şi comunicaţiei (TIC), bioeconomia, mediul, eco-nano-tehnologii, sănătate şi turism, cu cercetări în domeniul recuperării medicale, balneo-fizio-kinetoterapia, nutriţia, dar şi soluţii TIC pentru turism.

„Este lăudabilă iniţiativa primarului Adrian Popoiu de la Siret, pe care noi am apreciat-o, motiv pentru care CJ Suceava a pus umărul pentru un parteneriat în vederea realizării acestui parc ştiinţific şi tehnologic” a precizat Flutur. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI