Oare ce-o fi?!

Am trimis unui prieten o vedere din Peru (2017). N-a primit-o! Am solicitat lămuriri din partea Poştei Române şi mi s-a răspuns că nu există nici certitudinea că respectiva vedere a plecat din Peru şi nici că a intrat în România. Mi s-a părut o explicaţie plauzibilă, întrucât nu am expediat vederea ca recomandată.

În luna noiembrie 2019 m-a sunat un prieten anunţându-mă că mi-a expediat şase (!) vederi din Malaezia şi spunându-mi să am grijă să verific cutia poştală. M-a sunat din nou înainte de Crăciun şi i-am comunicat că încă n-au ajuns vederile expediate de el. Iarăşi m-a sunat în ultimele zile ale lui ianuarie, iar răspunsul meu a fost acelaşi: „încă n-au ajuns vederile!”. „Bă, ce ţară îi aia…” a început el să-mi facă o filosofie despre fuga lui din România la începutul anilor ’70, când s-a înscris într-o excursie în Italia şi nu s-a mai întors. În trei luni a ajuns în Australia, unde trăieşte şi acum.

Alături de vederile expediate către mine, mi-a spus că a mai expediat unele către alte cunoştinţe de-ale lui, din judeţul Prahova. Nici respectivii n-au primit vederile din Malaezia. „Poate nu le-ai timbrat corect” i-am zis eu. „Cum să nu?! Am stat o lună în Malaezia. Le-am expediat de la poştă!” Eu încă mai aştept, deşi speranţele sunt un mare zero!

În data de 3 ianuarie am expediat din Mexic două vederi către România; una unui prieten în Suceava şi una chiar familiei mele. Până în prezent n-au ajuns. N-au ajuns nici cele expediate din Belize, între care una era iarăşi către familia mea.

Mă întreb: Unde este buba?! O fi în ţările de expediere, pe traseu sau în România?!

Vederea expediată din Peru cu siguranţă a fost timbrată corect, fiindcă o altă vedere expediată de acolo a ajuns în Suceava, la destinatar. La fel şi vederile expediate din Australia, în anii 1997-1999, au fost timbrate corect şi majoritatea au ajuns la destinaţie, în România. Deci, cele care n-au ajuns s-au rătăcit pe undeva pe drum şi bănuiesc că au fost „colecţionate” de unii lucrători ai Poştei Române, fiind vederi mai exotice.

Acum, în ce priveşte vederile expediate de prietenul meu, din Malaezia, şi de mine, din Mexic şi din Belize (niciuna n-a ajuns!) există suspiciunea că nu au fost timbrate corect. Cum aşa?! Fiindcă şi pe acolo există lucrători poştali care nu ştiu pe ce lume trăiesc; nu ştiu despre unele ţări pe ce continente sunt!

Îmi permit să fac o astfel de afirmaţie în deplină cunoştinţă de cauză, pe care o voi explica puţin mai jos.

Prietenul meu mi-a spus că a expediat vederile din Malaezia mergând la poştă. Mai mult de atât nu ştiu. Totuşi există suspiciunea că nu au fost timbrate corect. În Mexic eu am fost la un oficiu poştal care era pe aeroportul din Mexico City şi fetele de acolo mi-au vândut timbrele pentru expedierea de vederi în România. Dacă mi-aş aduce aminte valoarea timbrelor, aş putea să verific de aici dacă mi-au fost vândute timbrele corecte. Cum nu ştiu valoarea timbrelor, nu ştiu pe cine să dau vina. La fel şi cu timbrele din Belize; mi-au fost vândute după o verificare pe internet.

***

Lucram în Londra la o editură de carte (the Folio Society), gen „cartea prin poştă”. Se tipărea şi se expedia multă carte, în toată lumea. Dacă o carte ajungea la destinatar cu oarece defecţiune (lovită, pagini încreţite sau netăiate, fascicole puse în plus sau în minus, coperţi răsturnate cu susul în jos etc.) era returnată editurii, pe cheltuiala ei. În regim de urgenţă, trebuia trimisă o altă copie bună, în locul celei defecte. Timbrarea o făceam noi, cu o maşină specială, agreată de poştă. Valoarea timbrelor o stabileam şi o tipăream tot noi, conform unor flaiere furnizate de poşta britanică.

Fiind şef de schimb (mă cam laud, dar chiar eram şef de schimb), toată bucătăria retrimiterii noilor cărţi intra în sarcina mea, alături şi de alte treburi. Asta însemna verificarea noii copii, ambalarea, cântărirea, timbrarea şi expedierea. Unul dintre colegi trebuia să ducă şi să predea coletul oficiului poştal, care era relativ aproape de firma noastră, înspre London Bridge. L-am trimis pe Sam şi acesta s-a întors cu coletul pe motiv că valoarea timbrării nu era suficientă pentru respectiva destinaţie. „Lasă-l aici, că-l duc eu!” Mi-am făcut timp şi am mers eu cu respectivul colet la oficiul poştal şi am vorbit chiar cu fata care l-a refuzat pe Sam. Ceea ce bănuisem s-a confirmat; respectiva lucrătoare a poştei britanice nu ştia pe ce continent se afla ţara de destinaţie a respectivului colet.

Cu răbdare, încet-încet, am convins-o că timbrarea era corectă, drept care a primit coletul şi şi-a cerut scuze. Nu m-am putut abţine să nu-i spun că, data viitoare, dacă se mai întâmplă, nu voi vorbi cu ea, ci cu şeful ei.

Tot la capitolul aerieni prin funcţii publice, vă mai spun una scurtă. În 1989, în Anglia, am intrat într-un oficiu de turism şi am rugat-o pe o fată de acolo să-mi arate, pe harta pe care o aveam cu mine, unde este Stonehenge. Parcă atunci vedea pentru prima dată harta Angliei şi a început căutarea cam prin partea central-nordică a ţării. Nu l-a găsit şi ne-am lăsat amândoi păgubaşi. M-am gândit oare cum ar fi să lucrezi la noi la ONT (Oficiul Naţional de Turism) şi să nu ştii unde sunt Cheile Bicazului, spre exemplu.

Mai târziu, am descoperit singur pe harta Angliei unde este Stonehenge; este în Câmpia Salisbury, la o distanţă de cel puţin 300 km mai în sud faţă de unde căuta respectiva fată, specialistă a unui oficiu de turism din Anglia acelor ani.

CONSTANTIN PAPUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: