Cârja mânioasă şi politica predictibilă

Sceneta tragicomică a loviturii cu o cârjă mânioasă în capul unei rămăşiţe securiste mi s-a părut un simbol al neputinţei: după eforturi şi scandaluri interminabile, România a intrat în NATO şi UE, a ridicat cum-necum şi cât de cât nivelul de trai, dar nu se poate hotărî să-i pedepsească pe criminalii revoluţiei din decembrie 1989, nici pe aceia ai altor crime şi nenorociri ca mineriade, jaful măreţei economii socialiste, Colectiv, 10 august… Şi au trecut deja 30 de ani. Într-o ţară unde cele trei Puteri ale statului respectă Constituţia şi legile, faptele sunt predictibile, iar tergiversarea termenelor de judecată n-ar fi posibilă.

Politica predictibilă, deci şi guvernarea, sunt un vis sau o iluzie de care politicienii noştri îşi aduc aminte numai când sunt în opoziţie, însă, odată ajunşi la Putere, realizează că predicţia înseamnă legi şi reguli respectate, planuri şi proiecte punctuale, puse necondiţionat în operă. Or aşa ceva România nu a avut niciodată. De altfel, predictibilitatea politicii şi a actelor guvernamentale nu este simţită ca o necesitate decât de un număr mic de analişti şi foarte puţini înalţi demnitari, iar marea masă a electoratului nu-i conştientizează clar importanţa.

Dar ce este predictibilitatea politică? Este acea dimensiune a politicii care permite, e.g., făcătorilor de politici publice, să ştie din timp ce programe sunt necesare ridicării nivelului general de civilizaţie şi bunăstare, dimensiune care îi ajută şi pe părinţi să anticipeze în baza unor date verificate ştiinţific viitorul patriei, alegând pentru copiii lor profesiile necesare noilor realităţi economice şi sociale, iar educatorilor să-şi calibreze fondul şi forma activităţii didactice, date care permit specialiştilor în prognoză, băncilor, economiştilor să investească în domenii profitabile peste un an, peste doi, peste 10… Acum aţi înţeles de ce România orbecăieşte de atâţia amar de ani, bătând pasul pe loc.

Oricine ar putea spune după lectura acestor rânduri că predictibilitatea ar trebui să fie principala caracteristică a unei guvernări, mai ales în vreme de criză perpetuă ca la noi, numai că această importantă caracteristică încă nu e posibilă decât în ţări cu democraţie avansată, cu politicieni competenţi şi responsabili, unde cetăţeanul se află în centrul sistemului, ţări spre care ai noştri se reped acum în căutare de locuri de muncă bine remunerate.

Or tocmai de aceea cârja unui cetăţean ajuns la capătul puterilor a lovit în capul stagnării şi al adevărului întors cu faţa spre minciună simbolizat de Gelu Voican-Voiculescu, fireşte, un fapt condamnabil nu doar în sine, ci şi penal. Se pare că şocul loviturii ne-a trezit: o mulţime de bucureşteni a năvălit intempestiv în stradă să ne trezească din somnul raţiunii. Revoluţiei din 1989 îi fusese deturnat sensul, iar poporenilor care ieşiseră cu mâinile şi pieptul goale în faţa gloanţelor nu li se recunoşteau actele eroice, ci emanaţilor, manipulatorilor în frunte cu Ion Iliescu, Voican-Voiculescu, Petre Roman, serviciilor secrete ungureşti, sârbe şi ruseşti… Cine ne-a ucis fiii, părinţii, fraţii şi surorile? Teroriştii care trăgeau din orice poziţie, dar al căror nume nu se cunoaşte. Armata? Ea a apărat „cuceririle revoluţionare”. Securiştii? Nici vorbă, ei depuseseră din timp armele la rastel. În consecinţă, s-a tras concluzia că eroii s-au ucis între ei.

Să mai zicem că, de 30 de ani, o serie de lideri confundă politica cu Justiţia, care a stat departe de adevăr şi dreptate. Acum societatea activă pare că s-a trezit, nu mai acceptă ingerinţe, nici amânări, nici măcar scuzele de rigoare şi s-a născut ideea predictibilităţii: crimele revoluţiei vor fi pedepsite fiindcă societatea civilă va reacţiona ca şi în cazul OUG 13, apoi avem garanţia preşedinţiei şi a guvernului, iar politicienii care au legat Justiţia de gard urmează să facă un pas în lături şi astfel e posibil ca începuturile democraţiei româneşti să fie curăţate de minciuni şi ilegalităţi. E greu, dar măcar avem speranţa.

Adevărul este o condiţie necesară pentru intrarea într-o perioadă de normalizare a democraţiei şi de funcţionare a statului de drept. Şi poate că, de data aceasta, şansele de reuşită ne surâd. Iată de ce urarea „Un An Nou fericit!” vine într-un context plin de promisiuni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: