Tucu (Nistor) Dominte ne-a fost ani de-a rândul important colaborator al ziarului de dinainte şi de după Revoluţie, câtă vreme (şi nu numai) a fost directorul tipografiei sucevene. Era un câmpulungean domol, tihnit, dispus la colaborare şi nu la conflict. Nici nu aveam motive de conflict, echipa de serviciu care realiza efectiv ziarul făcându-şi treaba, rareori întâmplându-se câte ceva care să ofere „partidului” ocazia de a ne trage de urechi.
Marea problemă a actului de tipărire era (cvasiabsenţa) hârtiei de ziar, pe care însă ne-am asumat obligaţia de a o asigura singuri, scutindu-i pe tipografi de corvoada procurării ei. Am scris în ziarul de ieri ceva pe tema aceasta, cu o secvenţă izvorâtă din noaptea în care am renunţat să mai tipărim „Zori noi” şi am editat un ziar nou, pe care l-am numit – nu prea inspirat, e drept – „Suceava”, singurul nume neutru în relaţia cu „partidul” pe care-l trădam şi pe care l-am adoptat în acea după-amiază în care „am întors armele”.
Când i-am comunicat directorului tipografiei decizia de a renunţa la „Zori noi” pentru o nouă publicaţie, a făcut ochii mari, apoi s-a dezmeticit, ne-a felicitat pentru curaj şi ne-a asigurat imediat de firescul sprijin: forţam tipografii să arunce tot ce lucraseră peste zi pentru ediţia următoare a ziarului (numai culesul la linotip al articolelor era deja un efort, care trebuia reluat de la capăt) şi să ne ajute să scoatem altceva. Am întârziat cu câteva ore „procesul de producţie”, până s-a „scris” noul ziar, dar a doua zi dispărea de pe piaţă „Zori noi”…
Când am ieşit târziu în dimineaţă (fusesem cap-limpede în acea noapte) din hala rotativei cu noul ziar, l-am întâlnit pe scări şi, cu zâmbetul său dintotdeauna, nu a zis decât atât: Bravo!
Dumnezeu să-l ierte!
Comentarii