Fotbal feminin, Liga a II-a

Primul succes din acest campionat pentru CN „Nicu Gane” Fălticeni

Nou promovată în Liga a II-a de fotbal feminin, formaţia Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni a reuşit, zilele trecute, prima victorie stagională. Echipa pregătită de Marcel Irimie a câştigat cu scorul de 4-1 meciul de pe teren propriu cu Navobi Iaşi, urcând pe poziţia a V-a în ierarhia Seriei I. Golurile gazdelor au fost marcate de Cosmina Rotari (2), Alesia Leonte şi Loredana Casian.

„Nu e deloc uşor pentru noi, în condiţiile în care participăm cu o echipă de junioare într-o competiţie pentru senioare. Toate fetele din lot au vârsta mai mică de 18 ani, iar portarul titular, spre exemplu, este născut în 2004. Încercăm însă să ne ridicăm la nivelul celorlalte competitoare, dar câteodată trebuie să plătim tribut lipsei de experienţă. Am pierdut primele meciuri la mare luptă, după ce în trei dintre ele am condus la un moment dat pe tabela de marcaj. Se fac încă greşeli individuale, pe care încercăm să le corectăm din mers”, a declarat antrenorul Marcel Irimie.

Pentru gruparea fălticeneană urmează o perioadă cu meciuri foarte dificile. Astăzi, de la ora 12.00, se vor confrunta, pe teren propriu, cu formaţia de prima ligă Heniu Prundu Bârgăului, în optimile de finală ale Cupei României, iar duminică se vor deplasa în Capitală, pentru duelul cu liderul campionatului, Carmen Bucureşti.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: