Ion Lungu

„Nu ştiu dacă va fi posibil ca bugetul de stat să fie aprobat până pe 1 ianuarie 2020”

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, susţine cerinţele din scrisoarea trimisă de Asociaţia Municipiilor din România (AMR) noului premier liberal Ludovic Orban. Edilul-şef sucevean spune că sunt menţinute inclusiv cererile înaintate cabinetului social-democrat Dăncilă. Prima dintre acestea se referă la respectarea calendarului demersurilor de aprobare a bugetului de stat şi a bugetelor de asigurări sociale şi de asigurări de sănătate până la 1 ianuarie 2020.

„Sigur, nu ştiu dacă va fi chiar posibil, dar va trebui să se întâmple cât mai repede” a spus Lungu. Mai apoi, autorităţile administraţiilor municipale vor ca finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi, cât şi a indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi să fie preluate la bugetul de stat, unde au fost până la începutul lui 2019, „aşa cum este normal”. În al treilea rând, primarii de municipii cer ca finanţarea de 60% din cote defalcate din impozitul pe venit să fie statuată prin Legea finanţelor publice. „Acum, aceasta este aprobată prin fiecare buget anual, iar până se aprobă, păţim la fel ca anul trecut, când 3 luni de zile nu am mai beneficiat de respectivii bani” subliniază şeful executivului local sucevean. O altă cerinţă priveşte „transparentizarea”, Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). „Vrem să avem acces la baza de date, să vedem ce impozite se colectează acolo, deoarece există nişte formule de calcul care nu totdeauna ne convin” evidenţiază Lungu.

Totodată, şeful administrativului din municipiul Suceava susţine că, începând cu anul 2020, s-ar impune „construirea unui fond de creditare rambursabilă”, destinat cofinanţării proiectelor europene. „Se ştie că în perioada 2007-2013 lucrurile au mers mai bine. În exerciţiul financiar precedent exista cofinanţare din partea Guvernului, s-a dat prefinanţare, iar primăriile nu trebuiau să pună bani de la început, cheltuielile încheindu-se la final de proiect” a explicat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: