Ioan Bălan, comparaţie între „ciuma lui Caragea” şi guvernarea PSD

> Potrivit lui, ciuma roşie a fost băgată în carantină la europarlamentare, iar moldovenii îl aşteaptă pe K. Iohannis ca… „a doua descălecare a lui Bogdan”

 Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, sâmbătă, la adunarea regională PNL organizată la Iaşi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, că moldovenii îl aşteaptă ca „a doua descălecare a lui Bogdan”.

Ioan Bălan a spus că a dorit să afle ce a însemnat epidemia de holeră din vremea lui Caragea şi a văzut unele asemănări cu „ciuma roşie” care s-a răspândit în România după 2016.

„După alegerile din 2016 s-a răspândit în România ciuma roşie. Contagiunea era aşa de primejdioasă încât cel mai mic contact al unui ciumat cu o instituţie publică molipsea şi perturba grav funcţionarea acesteia. Cioclii roşii din Guvern şi din Parlament au înstăpânit şi jefuit ţara cu o cruzime greu de descris. Din Guvern, din Parlament, din instituţii publice, prin amanţi şi prin amante, nepoţi, incompetenţi şi analfabeţi funcţional, îngâlgători de limbă română au ridicat hoţia a la rang de virtute, au înlocuit competenţa cu aroganţa” a spus Bălan.

El a arătat că, din cauza „ciumei roşii”, sute de mii de români, în speciali tineri, au plecat în bejenie în speranţa unui trai mai bun şi un viitor sănătos pentru copiii lor.

Bălan a explicat că această ciumă a avut mai multe pusee, începând cu OUG 13/ 2017, culminând cu violenţele din august 2018, dar că a fost băgată în carantină în 26 mai 2019 şi cu ajutorul preşedintelui Klaus Iohannis la a cărui chemare au răspuns aproape 6,5 milioane de români care s-au pronunţat hotărât împotriva „penalilor”.

„Alegerile din 2019 vor confirma izolarea completă a PSD şi igienizarea totală a ciumei roşii la nivel local şi întregii ţări la alegerile parlamentare din 2020” a spus Ioan Bălan.

Liderul regional al PNL a subliniat că toate marile nenorociri care s-au abătut spre Moldova au venit de la Răsărit, dar „ciuma roşie” bate dinspre sud şi s-a întrebat dacă va putea normalitatea să vină dinspre vest.

„Domnule preşedinte, moldovenii vă aşteaptă ca pe o a doua descălecare după cea a lui Bogdan” a spus Ioan Bălan.

El a spus că, la rândul său, preşedintele Iohannis trebuie să fie cel care să dea garanţia unui guvern liberal care să construiască autostrada Iaşi – Tg. Mureş care să aducă acasă România normală.

Totodată, Ioan Bălan a arătat că doar datorită lui Klaus Iohannis, „ciuma roşie” nu a reuşit să acapareze toate instituţiile statului.

Pentru Ioan Bălan, „România normală”, „a lucrului bine făcut” înseamnă „o Românie cu Klaus Iohannis preşedinte”, cu un guvern liberal prieten, „partener de nădejde şi de drum lung” şi nu cu un guvern ostil şi incompetent. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI