Vineri, 21 septembrie, etnomuzicologul dr. Florin Bucescu, preot, conf. univ. la Universitatea de Arte „G. Enescu” din Iaşi, a plecat dintre noi pe drumul fără de întoarcere, recunoscător lui Dumnezeu că i-a curmat suferinţa bolii. Acum când firul vieţii i s-a terminat, se află la momentul bilanţului activităţii sale de ziditor al şcolii etnomuzicologice ieşene, bilanţ ce se arată încununat de laurii excelenţei. Se cuvine să ne închinăm cu recunoştinţă în faţa truditorului neobosit de tezaurizare a folclorului muzical din Bucovina şi din întreaga Moldovă; a fost membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei şi Bucovinei.
Originar dintr-un sat bucovinean – Broscăuţii Noi, judeţul Storojineţ din nordul Bucovinei, astăzi Ucraina – savant format în şcoala ieşeană a inegalabilului bizantinolog şi etnomuzicolog Gheorghe Ciobanu, Florin Bucescu şi-a dedicat viaţa culegerii şi cercetării folclorului cu pasiune şi perseverenţă, împărţind experienţa, munca şi laurii cu colaboratorul său de suflet, profesorul şi etnomuzicologul Viorel Bîrleanu.
Echipa formată de cei doi prieteni etnomuzicologi a adus o contribuţie fundamentală la dezvoltarea şcolii etnomuzicologice ieşene şi a etnomuzicologiei româneşti, ridicând-o, alături de etnomuzicologii români ai generaţiei de aur, la un nivel de performanţă internaţională. A adus contribuţii deosebite la monografierea folclorului din Bucovina, unde a descoperit un stil de mare vechime, inconfundabil, în zona Rădăuţilor, denumit „stilul de bătrânească”. A monografiat jocurile din Moldova perioadei celei de-a doua jumătăţi a sec. al XX-lea, dar şi folclorul anumitor genuri şi al unor zone folclorice din estul României, oferind repere de identitate structurală şi de reprezentativitate a acestora în stilistica folclorului românesc.
A avut o activitate profesională bogată şi diversă, aducând importante contribuţii şi în domeniul bizantinologiei, dar şi în cel al stimulării activităţii muzicale corale – profesionistă şi de amatori.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dr. CONSTANŢA CRISTESCU
consultantă artistic muzicolog –
Centrul Cultural „Bucovina”























Comentarii