Flăcări violente au izbucnit duminică, în jurul orei 17.30, în curtea Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) din Costâna. Solicitaţi în ajutor, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Todireşti, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Potrivit slt. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, focul a cuprins o construcţie anexă, aflată în curtea CRRN Costâna; la sosirea echipajelor, ardea parţial construcţia, cu pericol de propagare a flăcărilor la întreaga clădire şi la vecinătăţi. În ciuda intervenţiei prompte, au ars elemente de mobilier şi maculatură aflate în interiorul anexei pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, saltele din burete şi 50 mp din astereala acoperişului. Flăcările au degradat finisajele interioare şi exterioare, precum şi podul clădirii, pe aproximativ 100 mp. Cercetările efectuate ulterior au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului fumatul în locuri nepermise. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti. Pompierii au salvat restul clădirilor învecinate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii